Comisia Europeană (CE) va prezenta miercuri noile propuneri legislative pentru un sistem unic de impozitare a multinaţionalelor, armonizat la nivelul UE, proiect susţinut în principal de Germania şi Franţa, dar neagreat de ţări precum Austria, Spania şi Irlanda, potrivit Agerpres.
Chestiunea este dis-cutată încă din 2008 la nivelul Uniunii Europene, iar poziţiile diferitelor state membre pe marginea acestui subiect tind către o extremă sau cealaltă, îndeosebi pentru ţările care se opun.
Belgia, Austria, Irlanda, Spania, Portugalia, Polonia şi Luxemburg şi-au exprimat nemulţumirea faţă de abordarea adoptată de Franţa şi Germania, dar şi faţă de substanţa propunerilor, potrivit informaţiilor apărute anterior în presa internaţională.
Un studiu efectuat de Ernst & Young pentru asociaţii de afaceri irlandeze, prezentat în februarie de Reuters, relevă că un sis-tem armonizat european de impozitare ar putea creşte costurile multinaţionalelor.
Conform proiectului, companiile ar trebui să folosească un sis-tem unic de taxare a profitului, în locul celor 27 de sisteme fiscale naţionale, cu calcularea centralizată a sumei datorate către fiecare stat unde există operaţiuni.
Astfel, profiturile impozabile ar urma să fie împărţite între ţările membre unde o companie operează, proporţional cu mărimea activităţilor desfăşurate. Nivelul impozitului aplicat ar rămâne la latitudinea fiecărui guvern.
Susţinătorii proiectului consideră că noua legislaţie ar reduce costurile corporaţiilor şi ar estompa în mare măsură disputele legate de dubla impozitare.
Ideea unui sistem unic de impozitare în UE este extrem de controversată în Irlanda, principalul opozant al proiectului, unde impozitul pe profitul companiilor este de 12,5%. Irlandezii sunt îngrijoraţi că atractivitatea ţării pentru investitorii străini ar putea scădea odată cu dimensionarea taxel