Doctorul Ionescu spune cum mulţi oameni trebuie vindecaţi şi de numele lor. Doctorul şi-a făcut stagiatura într-o comună nevoiaşă unde bărbaţii se chemau, ca şi taţii lor, Boţitu, Belibou, Coşciug, Grămădeală sau Flocea, iar femeile Neonila, Iacinta, Solominia şi Aftecla.
Şi asta n-ar fi fost nimic, spune Ionescu, dar, după ce m-am deprins cu locurile şi cu oamenii şi mi s-a dus faima de medic bun şi în comunele din jur, am avut de a face cu alde Mleşniţă, Măzăreală, Bogăncilă, Pleaşcă şi Îndrăcitu. Lui Golâmbează i-am zis că aşa se numeşte şi boala de care suferă. Nu-i dădeam deloc de capăt, bietul om slăbea văzând cu ochii, însă după ce am reuşit să-l duc la Bucureşti la nişte analize şi să-l pun pe picioare, Golâmbează i-am zis şi bolii. Ar fi trebuit să mă interesez de unde veneau şi ce puteau să însemne – dacă însemnaseră vreodată ceva – nişte nume ca Brahnă, Zghibarţă, Pârnău, Ciumetea, Vozoacă, Lipceanu şi probabil că aş fi ajuns la o concluzie dacă mai rămâneam câţiva ani în regiune. Totodată, trebuie să recunosc că marea nepotrivire dintre numele de familie şi prenumele din oraşul unde mă născusem şi crescusem şi cele peste care dădeam îmi crea o stare specială. O numeam, pe specific local, brehăneală. Într-o zi, nu mă simţeam deloc bine, aveam o lehamite de tot şi de toate, iar fiindcă felcerul insista să-mi facă un ceai de pe la ei, ceai de ştirliţă, bârliţă, ciocărliţă sau cam aşa ceva, i-am zis să înceteze, că brehăneala nu se trata cu ceaiuri, ci cu un bilet dus în acceleratul de Bucureşti. Felcerul le-a zis pacienţilor din ziua aceea că sufeream de brehăneală şi oamenii au dat din cap ca şi cum ştiau ce-i aia.
Am trecut prin multe stări de care nu avusesem parte până atunci. Iernile, mai ales, dădea peste mine o bârcomeală rea şi lungă, de care scăpam numai după ce se sfârşea frigul. La sărăcia de atunci, vindecam toate bol
