Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spaniolii şi italienii vor construi magistrala 5 de metrou. Vezi ce au mai ridicat străinii în Bucureşti

Publicat in Adevarul, luni 14 martie 2011 ·

Străinii care s-au angajat să clădească două dintre cele mai ambiţioase proiecte de infrastructură în capitală sunt fericiţii câştigători ai unui al treilea proiect de amploare. Firmele asociate conduse de compania din Italia Astaldi se vor ocupa şi de construcţia tronsonului de metrou Râul Doamnei, Haşdeu.

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a decis să respingă contestaţia depusă de firma Aktor din Grecia cu privire la câştigătorul licitaţiei, la finalul lunii februarie. "Am primit avizul de la CNSC pentru continuarea procedurilor de licitaţie. Aşadar, firma Aktor a pierdut deoarece Consiliul a dat câştig de cauză celor de la Astaldi. În perioada următoare vom semna contractul", a declarat directorul tehnic şi de investiţii al Metrorex, Ştefan Rotaru, informează MEDIAFAX. Astfel, consorţiul format din Astaldi, FCC din Spania, Delta ACM şi AB Construct din România se va ocupa de ducerea la bun sfârşit a construcţiei magistralei 5. Lucrările la linia Râul Doamnei - Eroilor, linie care va avea 9 staţii sunt programate să înceapă în această vară. Termenul de finalizare este în 2015 şi valoarea totală a proiectului ajunge la 215 milioane de euro, sumă ce va fi finanţată de la buget şi deBanca Europeană de Investiţii.

Momentan, străinii din Italia şi Spania sunt cei care se ocupă de unele dintre cele mai mari proiecte de construcţii din Bucureşti. Compania Astaldi are în portofoliu Pasajul Basarab din Bucureşti, dar şi Stadionul Naţional din cadrul complexului Lia Manoliu. Spaniolii de la FCC Construction sunt şi ei direct implicaţi în construcţia pasajului, dar şi cea a podului hobanat de la Otopeni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 12 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 21 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 41 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

27°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°