Nicoleta Lefter şi Istvan Teglas sunt doi dintre actorii-emblemă ai tinerei generaţii. Lansaţi pe scene din provincie, ei şi-au pavat cu fiecare rol drumul spre Capitală, iar astăzi îi puteţi vedea pe amândoi pe scena Teatrului Odeon.
Deşi sunt încă la începutul carierei, ei au deja câte un CV „beton", având la activ roluri grele. Pentru a vorbi despre scurta, dar deja impresionanta lor carieră, i-am scos „la tablă" pe Nico şi pe Istvan.
Încă din anul III de facultate, Nicoleta Lefter, pe atunci studentă la Iaşi, a fost angajată la Teatrul din Constanţa, unde cel mai important rol al ei a fost cel dintr-un spectacol care a făcut carieră: „Inimi cicatrizate", în regia lui Radu Afrim.
Cariera Nicoletei a făcut apoi o escală la faimosul Teatru „Maria Filotti" din Brăila, unde a avut iar şansa de a lucra cu un mare director de scenă, Victor Ioan Frunză, care i-a încredinţat rolul principal în „Deşteptarea primăverii". Tot acolo, actriţa a bifat şi unul dintre marile roluri feminine din dramaturgia universală jucând-o pe Nina Zarecinaia în „Pescăruşul" lui Cehov, montat de basarabeanul Mihai Fusu. De doi ani este angajată la Odeon, unde a jucat, printre altele, în „Spovedanie la Tanacu", regia Andrei Şerban, „Extrem", regia Sorin Militaru, „Câtă speranţă", regia Radu Afrim, „Viaţa e vis", regia Dragoş Galgoţiu, şi „Iadul este amintirea", regia Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc.
Epopeea lui Istvan-Enkidu
Istvan Teglas a terminat Facultatea la Târgu-Mureş. „Voiam să mă angajez în trupa lui Laszlo Bocsardi de la Teatrul «Tamasi Aron» din Sfântu Gheorghe. Mi se părea că doar acolo se face teatru pe gustul meu. Dar nu am reuşit să intru în acea trupă." Istvan a jucat timp de un an la Teatrul Maghiar din Timişoara după care a revenit la Sfântu Gheorghe, unde a lucrat o vreme la Teatrul Studio M, dar şi într-o trupă de actori liceeni condusă d