Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un student român în străinătate câştigă 500 €/lună pentru un job part-time, de 5 ori mai bine decât acasă

Publicat in Ziarul Financiar, luni 14 martie 2011 ·

Salariile pentru joburi part-time ale studenţilor români din străinătate sunt de câteva ori mai mari decât cele pe care le-ar obţine dacă s-ar angaja cu jumătate de normă în România, iar majoritatea românilor care pleacă la studii în străinătate reuşesc încă din primul an să se întreţină singuri.

Dacă un student câştigă în România, în medie, 100 de euro net lunar pentru un job part-time (cel mai adesea în call-center), un român care învaţă la o universitate în străinătate are un salariu de cel puţin 400 - 500 de euro net pe lună, lucrând ca asistent în bibliotecă sau ca ospătar. "Estimez că mai puţin de 25% din românii care pleacă anual în străinătate primesc finanţare de la părinţi. Majoritatea se angajează, chiar dacă lucrează numai pe proiecte sau dacă au joburi punctuale, ca organizatori de evenimente", a spus Ale­xandru Ghiţă, preşedintele grupului Edu­cativa, un grup de companii şi organizaţii non-guvernamentale cu activităţi în sec­to­rul educaţional şi organizator al târ­gu­lui edu­caţional Romanian Inter­na­tio­nal Uni­ver­sity Fair 2011 (RIUF). RIUF a reunit la finele săptămânii trecute ofertele edu­ca­ţio­nale de la aproximativ 100 de instituţii de în­vă­ţă­mânt străine şi locale, la care au par­ti­ci­pat aproape 7.000 de elevi, studenţi şi pă­rinţi. Deşi numărul participanţilor la astfel de evenimente este tot mai mare şi, apa­rent, există un interes crescut pentru stu­diile străine, elevii şi studenţii români merg în continuare la târguri educaţionale fără să ştie cu exactitate dacă vor să se înscrie sau nu la o universitate străină. "Nu ştiu încă ce voi face după absol­virea liceului, mi-ar plăcea să am un schimb de experienţă, să stau câteva luni la o uni­ver­sitate din Marea Britanie, să văd cum e şi să învăţ mai bine limba", spune Diana, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Matei Basarab" din Capitală. Totuşi, o mare parte din

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 8 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 11 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 12 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 7 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 7 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Harta interactivă a secţiilor de votare din străinătate, publicată de MAE

Mediafax acum 11 ore
MAE a publicat, pe pagina web, lista celor 950 de secţii de votare organizate în străinătate pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare 2024, care include şi adresele sediilor acestora, a anunţat ministerul printr-un comunicat. Lista este dispon

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 13 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

News.ro acum 13 ore
Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordon

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°