În urma problemelor de la reactoarele centralei nucleare Fukushima, Statele Unite îşi reanalizează programul nuclear - unde nu s-au mai făcut investiţii de decenii
Riscul unui catastrofe nucleare din Japonia a reeaprins dezbaterile în SUA privind oportunitatea utilizării acestei tehnologii, într-o ţară care dispune şi de alte resurse naturale de energie "curată", mai ales gaze naturale.
Opinia publică americană nu este de acord cu alocarea a sute de miliarde USD pentru construirea de centrale nucleare, mai ales dacă economia a demonstrat că se descurcă şi cu alte resurse. Foarte controversată este şi problema deşeurilor nucleare.
De când a început criza nucleară din Japonia, misiunea celor care susţin construirea de noi centrale nucleare a devenit foarte grea. "Nu există nici un dubiu, după mine, că situaţia din Japonia va întârzia orice activitate majoră în domeni în Statele Unite", spune Forrest Remick, profesor emeritus de inginerie nucleară la Pennsylvania State University, citat de The Huffington Post.
Cât vrea să investească SUA în proiecte nucleare şi cine le susţine
Investiţiile în domeniu au fost, în general, susţinute de către democraţi, iar preşedintele Obama a cerut anul trecut Congresului să aloce 36 de miliarde de dolari programelor nucleare, însă cererea nu s-a bucurat de sprijin. Duminică, un purtător de cuvânt la Casa Albă a anunţat că preşedintele susţine în continuare industria nucleară şi că SUA vor învăţa de pe urma problemelor de la Fukushima, pentru a construi centrale nucleare cât mai sigure.
În ultimii ani, din cauza încălzirii globale şi a scăderii depozitelor de resurse naturale, încercările de a găsi energie cât mai curată au dus la favorizarea energiei nucleare. În urma crizei din Japonia, cotaţiile companiile care au legături cu industria nucleară au înregistrat o scădere pe burse. Sp