Conceptul acesta nu a ieşit la suprafaţă acum, din noianul comentariilor, ori al gîndurilor articulate în marginea catastrofelor care se înlănţuie, devastînd unul dintre cele mai vechi şi mai fascinante centre de cultură şi de civilizaţie ale lumii, Japonia. Nu, el a fost lansat pe la jumătatea anilor "80, ai secolului trecut, şi provine din cel mai viu focar al gîndirii conceptuale şi de filosofie socială care a rămas activ în Europa, dincolo de graniţele secolului XIX, Germania. Ulrich Beck l-a lansat ca titlu al cărţii sale, "Risikogesellschaft. Auf dem Weg eine andere Moderne", propunînd o viziune care a părut multora, atunci şi de atunci încoace, mai degrabă pesimis-tă, "de nişă". Una dintre acele curiozităţi pe care nu le poţi ignora, pentru că este prea interesantă şi articulată, dar nici nu o poţi dezvolta, pentru că te duce în consecinţe cu care nu poţi sau nu vrei să ai de a face. Nici teoretic, nici practic! Fără să introducă în ecuaţie catastrofele naturale, ca pe o variabilă principală, ci doar una de context, Beck îşi obliga cititorul să exploreze posibilitatea conform căreia viaţa societăţilor mature, intrate în era post-modernităţii, a globalizării, va trebui să integreze, ca pe un "dat natural", metafora utilizată cîndva de Robert Musil: "Posibilul nu include doar visele urîte ale unei persoane slabe de nervi, ci şi intenţiile încă netrezite la viaţă ale lui Dumnezeu". O lume a oricăror, ba mai rău, a tuturor posibilităţilor, rău gestionată, ar putea fi mai degrabă una de coşmar, decît una care ţine de Grădinile Raiului. Acesta era avertismentul! Ascultînd cu sfinţenie de legea "de fier" a lui Murphy, conform căreia "OMUL nu o ia pe calea cea bună, decît după ce a epuizat toate celelalte căi greşite", Europa, America şi alte societăţi contemporane modelate de interesele, legile, valorile şi non-valorile lor şi-au văzut de treburile obişnuite, adică a