Articolul de pe Money Express. Poate va amuza:

Răul e astăzi un tip simpatic care creează binele ca să se distreze, să dramatizeze puțin situația. Pe vremea mea era altfel. Ce s‑a întâmplat cu lupta dintre bine și rău?

Întrebarea a apărut firesc la o animație din aceea destinată părinților care pretind că‑și distrează odraslele, dar de fapt își pun ochelarii 3D și se tăvălesc de râs spre uimirea copiilor: „Megamind“, regizat de Tom McGrath. Filmul e simplu și inteligent (un scenariu brici plin de replici haioase) și pune până la urmă întrebarea din șapou. Am crescut totuși cu Rambo (văzut la video, pe șestache), cu Omul Păianjen și alți luptători pentru bine. Toți aveau ezitări, toți aveau o latură întunecată, oricât i‑ar fi mâncat propaganda și lupta americană (sau uresesistă, că aveau și ei eroii lor) pentru bine. În „Megamind“ se întâmplă altceva. Pe la începutul filmului eroul negativ îl omoară pe cel pozitiv, Metroman (vocea: Brad Pitt) – ba îi mai și cucerește iubita. Megamind se plictisește teribil și atunci alege să‑și creeze un alt oponent care până la urmă se dovedește mai rău decât răul. Iar Megamind, personajul malefic inițial, se trezește pus în postura penibilă să salveze orașul de „binele“ pe care îl crease. Mai trebuie spus că Metroman nu a fost de fapt omorât: și‑a înscenat moartea și a ieșit la pensie, nu mai suporta presiunea. Încă ceva: în competiția inițială cu Megamind, Metroman îl domina nu neapărat în luptele directe, ci în coregrafie: avea skill‑uri de comunicator, comunica bine cu publicul, știa să se facă iubit.

Lupta dintre rău și bine începe să capete nuanțe deja prea complicate inclusiv în cărțile contemporane pentru preadolescenți.Harry Potter e clar întruparea binelui, dar în ultimele serii e așa de întunecat, deprimat și trist încât îți vine să‑l chemi pe Superman să rezolve odată situația idioată