Inspirat de emisiunea „50 de minute cu Pleşu şi Liiceanu" de duminica trecută, care a avut tema „Cum vorbim", am să trec şi eu în revistă greşelile de limbă din spaţiul public (şi mai ales de la televizor) care mă zgârie cel mai tare la ureche.

Am şi eu, ca şi Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, exasperările mele când aud „fapta care a făcut-o" în loc de „fapta pe care a făcut-o", „am decât o soluţie" în loc de „nu am decât o soluţie" sau „am numai o soluţie", „eu, ca şi politician" în loc de „eu, ca politician". Pe lângă greşelile amintite în emisiunea de la TVR 1, aş mai avea câteva exemple de proastă utilizare a limbii, care mă irită nespus.

De exemplu, nu-mi pică deloc bine când aud forma verbală „vroiam". Corect este, desigur, „voiam" sau „vream", pentru că nu există verbul „a vroi", ci „a voi" sau „a vrea". Nu ştiu cum au ajuns aceste două verbe să se iubească într-atât încât să ajungă să facă şi plozi (desigur, din categoria nici cal, nici măgar).Tot aşa, mă impresionează neplăcut când aud un vorbitor spunând „mi-ar place" sau „va apare", în loc de „mi-ar plăcea" şi, respectiv, „va apărea". Sau „să aibe" în loc de „să aibă".

Andrei Pleşu amintea, în emisiunea de duminică, de folosirea chipurile mai elegantă, dar de fapt ţopească a unor cuvinte ca „a lectura", în loc de normalul „a citi". La aceeaşi categorie, mie mi se strepezesc dinţii când aud că evenimentele „debutează" sau „demarează" şi nu „încep". De ce o fi ruşinos să începi şi de-a dreptul elegant să demarezi? Tot la capitolul „cum vorbesc oamenii finuţi" ar intra folosirea aberantă a cuvântului „locaţie". „Loc" sau „spaţiu" sunt percepute ca făcând parte din vorbirea oamenilor simpli. Tot prostul spune „loc", cei care doresc să arate cât de deştepţi sunt spun „locaţie". Numai că această dorinţă de a face paradă le joacă feste: în română, „locaţie" are numai sensul de „închiriere" sau d