Dosarul în care sunt judecaţi decanul Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea şi fostul director de la Direcţia de Finanţe Ştefan Anghel Bogin a fost amânat pentru a doua oară de Curtea de Apel Alba Iulia.
Motivul invocat de apărătorii inculpaţilor a fost timpul scurt de când au fost angajaţi, lucru care nu le-a permis să studieze dosarul.
“Instanţa a oferit avocaţilor apărării posibilitatea de a studia dosarul şi a stabilit un nou termen pentru data de 5 aprilie 2011. De asemenea, s-a atras atenţia că este ultima amânare care se acordă apărării”, a spus Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel.
De menţionat că decanul Baroului de Avocaţi Alba, Doina Scutea, vrea strămutarea procesului în care este judecată de Curtea de Apel Alba Iulia pentru infracţiuni de corupţie.
Scutea a depus o cerere în acest sens la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 25 februarie 2011. Instanţa supremă a stabilit judecarea dosarului pentru data de 1 aprilie 2011.
Fostul şef de la Finanţe şi decanul Baroului Alba, trimişi în judecată pentru corupţie
Avocata este acuzată de trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave, două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Alături de Scutea şi Bogin au mai fost trimişi în judecată de DNA, tot pentru fapte de corupţie, omul de afaceri Alexandru Duca şi foştii ofiţeri de informaţii Claudiu Vulpe şi Radu Bogdan.