Cu siguranta, oamenii au si un sentiment de usurare ca nu ei sunt in locul japonezilor. Cu totii am privit socati imaginile in direct cu apa care distrugea totul. Cu totii am fost multumiti, sa recunoastem, ca nu noi am fost acolo.
In lumea de azi, dominata de Internet si televiziune, era normal ca aceasta tragedie inimaginabila sa fie raspandita si "gustata" de intreaga lume. Televiziunile repetau la nesfarsit aceleasi imagini, tinandu-ne pe toti cu sufletul la gura.
Facebook si Twitter si-au facut si ele treaba. Se vede bine ca ele sunt bune nu numai la revolutii, de iasomie sau nu. Sa recunoastem ca nici YouTube si Flickr nu si-au dezamagit utilizatorii nici de aceasta data, tinand pasul cu retelele de socializare. Parca niciun an nu a inceput ca 2011, cu atat de multe dezastre si evenimente de-a dreptul istorice, toate vazute in direct.
Dupa ce am epuizat imaginile transmise obsesiv la televizor, a inceput vanatoarea dupa noi filmari ale amatorilor care erau in miezul cutremurului sau macar al tsunami-ului. Pe chipurile japonezilor, parca inexpresive altadata, si-au facut loc disperarea si deznadajduirea. Noi nici macar nu ne putem imagina cum este sa suferi atat de mult. Cu atat mai putin ii putem intelege scriind cateva zeci de litere pe Twitter sau minunandu-ne de ceea ce vedem pe YouTube.
Fotografia cu o femeie pe plaja, plangand printre ramasite si cadavre, este, poate, fotografia anului 2011. Inca o data, televiziunile isi freaca mainile a profit. Stirile sunt dedicate aproape in exclusivitate dezastrului japonez consumat in mai multe episoade. Si il vom consuma pana la epuizare, este clar.
Emblematica pentru lumea in care traim cu totii azi este, insa, o anumita imagine. Loviti de cutremurul de 8,9 grade, angajatii unui supermarket alearga printre rafturi si le sprijina sa nu cada chiar toate sticl
