Zece doctori s-au prezentat astăzi la DSP Maramureş pentru a-şi întocmi actele necesare practicării acestei profesii în străinătate.
Tot mai mulţi medici maramureşeni vor să renunţe la slujbele din ţară pentru a emigra în Occident, unde, după spusele lor, medicina este luată în serios şi nu în derâdere ca în România. În cursul acestei dimineţi, 10 medici s-au prezentat la conducerea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Maramureş pentru a-şi depune actele necesare primirii certificatului de conformitate, document care le dă dreptul să profeseze în străinătate.
Câştig de 13 ori mai mare
Unul din medicii prezenţi astăzi la DSP a fost şi Vasile Chînţa. „Sunt dispus să părăsesc ţara şi să mă duc în altă parte. Aş fi foarte încântat să prind un post în Franţa, pentru că ştiu limba, dar în Anglia sau în ţările nordice salariile sunt mai mari. Am avut un coleg care a plecat de câteva luni şi pentru primele două săptămâni a primit 2.250 de euro. Într-o lună aş putea face 4.500 de euro, în loc de 1.500 de lei, adică 350 de euro, cât iau aici", a spus medicul.
Emigrarea, ultima soluţie
Chiar dacă majoritatea doctorilor vor să rămână în România, condiţiile mizere din sistemul sanitar îi fac să se gândească tot mai mult la emigrare. „M-am născut, am crescut şi lucrez în Baia Mare. Niciodată n-am vrut să părăsesc acest oraş, dar dacă asta este ultima soluţie, o voi face", a spus medicul Ioan Niţulescu.
„Nu-i putem opri să plece"
La rândul lor, reprezentanţii DSP Maramureş declară că nu se pot împotrivi alegerii făcute de medici. „Din luna septembrie a anului trecut, au plecat din sistemul sanitar maramureşean 29 de medici şi 135 de asistenţi medicali. Este păcat că pierdem oameni buni, dar noi n-avem ce face, nu-i putem opri", a declarat directorul executiv DSP Maramureş, Rareş Pop.