Cetatea eternă Roma e tot ce a reuşit omul să înalţe în mii de ani. Totodată, Roma e şi prăbuşirea de la suprema înălţime. Îmi imaginez că dacă nu eşti poet, nici turist, e cumplit să fii azi în Roma, fiindcă în Roma trecutul e mereu prezent şi face viitorul mai degrabă ridicol, oricum deloc dezirabil.

Filmul acesta poate începe aşa: undeva în America, un psiholog, desigur pisălog, îi spune unui matematician tânăr şi genial, dar delincvent, ceva fundamental. Psihologul e Robin Williams, matematicianul e Matt Damon, filmul e „Good Will Hunting", un clasic totuşi recent. Robin Williams îşi adună curajul în glas. Nu e uşor să spui lucruri fundamentale, nu e uşor să spui că, în definitiv, totul se poate explica ştiinţific, şi că, şi aşa explicat, tot nu contează, când nu simţi nimic. Psihologul îi spune matematicianului că, atât timp cât nu ştii cum miroase în Capela Sixtină, orice discuţie despre Michelangelo Buonarroti rămâne interesantă, dar inutilă.

Câteva anotimpuri mai târziu sunt în Capela Sixtină şi încep să înţeleg disperarea, dar nu nebunia, lui Michelangelo Buonarroti că sfinţii şi păcătoşii săi se încăpăţânează să tacă. În Capela Sixtină miroase a suflet prăbuşit. E o minune cum un suflet prăbuşit se poate înălţa. Cum o minune e şi graniţa care nu separă, ci uneşte Vaticanul de Roma. Căci Roma îşi poartă creştinismul nu ca pe o cruce, nu ca pe o cruciadă, nu ca pe o povară, ci ca pe o comoară, nicidecum ruşinoasă. Nu e o întâmplare că Roma, cu bisericile ei ridicate la cer, care - altă minune - sfidează cerând, totodată, îndurare, a auzit prima aceste cuvinte cu care Giovanni Paolo II s-a prezentat lumii: „Nu vă temeţi!". Cum puteţi afla uşor, în Roma, în centru, sunt mai multe basilici decât hoteluri.

Reabilitarea cuvântului „etern"

Roma respiră în ritmul unei intimităţi cu istoria care nu mai este de găsit altundeva în Euro