Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cancerul tiroidian nu este singura amenințare a radiațiilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 15 martie 2011 ·

Temerile de iradiere au crescut dramatic în ultimele ore în Japonia, odată cu noua explozie care a avut loc la reactorul 2 al centralei nucleare Fukushima. În prezent, nivelul radiaţiilor în apropierea reactorului 3 este de 400 de ori mai mare decât limita admisă într-un an, extrem de periculos pentru sănătate. Sursa: REUTERS

„Radiațiile se răspândesc de la patru reactoare, iar nivelul pare să fie destul de ridicat. Există în continuare riscul ca și mai multe radiații să fie eliberate”, a declarat premierul japonez Naoto Kan, citat de CNN.

Pericolul imediat este cancerul tiroidian, însă nu este singurul. În cele mai sumbre scenarii, radiațiile pot provoca și alte cancere peste ani: leucemie, cancer la sân, tumori cerebrale. Femeile pot naște beluși cu retard sau cu malformații genetice.

După dezastrul de la Cernobâl, mii de copii au făcut cancer de tiroidă, iar cercetătorii încă mai documentează posibilele efecte ale tragediei. Pastilele cu iod și potasiu au capacitatea de a preveni cancerul tiroidian, cu condiția să fie luate imediat după expunere.

Cesiu și plutonium, pericolele din umbră

O mai mare amenințare par să fie scurgerile de cesiu. Particulele de cesiu sunt mari și grele, ceea ce înseamnă că nu pot fi ușor purtate de vânt în Oceanul Pacific.

„Orice scurgere de cesiu este o ameninațare la adresa mediului și a sănătății oamenilor. Anterior Cernobâlului, credeam că ploile vor dilua cesiul. Ceea ce am găsit însă ne-a demonstrat contrariul: acumulări mari de cesiu în vegetație. Animalele care s-au hrănit cu acele plante au fost conatminate, carnea și laptele la fel”, a declarat Jaqueline Williams, biolog și expert în securitate la Universitatea Rochester Medical Center, New York.

Și scurgerile de plutoniu sunt o amenințare, mai ales că acest material rămâne activ foarte mult timp, iar efectele se văd după ani de zile.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 2 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 42 minute
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum 23 minute
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 2 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 3 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 3 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 7 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°