Comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru protecţia Consumatorului Giurgiu(CJPC) cu sprijinul jandarmilor giurgiuveni au verificat în ultima perioadă agenţii economici care comercializează flori tăiate, aranjamente florale, flori la ghiveci, precum şi produse de întreţinere a plantelor.
Pe lângă controlul specific s-a verificat şi dacă vânzătorii comercializează produse pentru care există suspiciuni că ar face parte din categoria etnobotanicelor. “Este vorba despre plicuri cu substanţe pentru întreţinerea plantelor, pe care unii tineri le consumă. La Giurgiu nu au fost depistate astfel de cazuri” a spus pentru “Adevărul de Seară” comisarul şef al CJPC, Anca Brătan.
Giurgiuveni arşi la buzunar de preţuri false
Se pare că în Piaţa Centrală sunt unii comercianţi care deşi au afişat preţul florilor, acesta nu corespunde cu cel pe care îl cere clienţilor.
“Am cumpărat câteva garoafe din piaţă şi aveau afişat preţul de 1,5lei firul. Când am vrut să plătesc vânzătoarea mi-a zis că un fir costă 2 lei. Nu se poate aşa ceva!” a spus o giurgiuveancă. La fel se întâmplă şi în cazul florilor la ghiveci. Acestea sunt de diferite soiuri, dar cu toate că au preţ de vânzare fix, acesta se schimbă în momentul în care vrei să le cumperi.
Preţurile şi tarifele trebuie afişate la loc vizibil
În urma controalelor făcute de comisarii CJPC au fost constatate mai multe deficienţe, printre care se numără lipsa afişării preţului la flori, aranjamente florale şi flori la ghiveci, neafişarea instrucţiunilor privind întreţinerea plantelor şi lipsa autorizaţiilor de funcţionare. ,,14 agenţi economici din Giurgiu au fost sancţionaţi pentru neregulile constatate cu amenzi contravenţionale în valoare de 16.500 de lei” a mai spus Anca Brătan. Ordonanţa de urgenţă nr. 21/1992 prevede interzicerea comercializării de produse care pun