Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Descinderi şi percheziţii la Piatra Neamţ

Publicat in Romania Libera, marți 15 martie 2011 ·

Mai multe percheziţii şi descinderi au loc, marţi dimineaţă, la locuinţe din Piatra Neamţ, fiind vizate persoane care ar face parte din lumea interlopă, potrivit Mediafax.

Conform unor surse judiciare, au loc 27 de percheziţii la mai multe adrese din Piatra Neamţ şi din alte localităţi din judeţ, vizând destructurarea unor grupări interlope.

Potrivit surselor citate, începând cu ora 04.30, zeci de maşini cu poliţişti din Bacău au intrat în judeţul Neamţ, unde au descins în locuinţe din Roznov, Săvineşti, Dumbrava Roşie şi Piatra Neamţ.

Acţiunea este coordonată de procurorul Felix Blănilă din cadrul Parchetului Tribunalului Neamţ, care se ocupă de cazul Mironescu, iar cercetările au fost extinse, fiind ridicate mai multe persoane.

Poliţiştii din Neamţ nu au fost implicaţi în această acţiune, în condiţiile în care multe incidente care i-au avut ca autori pe Mironescu sau Mararu nu au fost soluţionate.

Printre persoanele vizate de percheziţii s-ar afla şi Dumitru Mironescu, zis "Puiu", cercetat în cazul asasinatului de la Piatra Neamţ, asupra fraţilor Mararu.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea era în desfăşurare.

În 14 noiembrie 2010, la Piatra Neamţ a avut loc un asasinat într-o cafenea din municipiu, asupra fraţilor Mararu, cunoscuţi ca făcând parte din lumea interlopă din municipiu.

Gheorghiţă Mararu şi fratele acestuia, Bogdan, au fost împuşcaţi de Cristian Chilat (40 ani), zis Falău. Potrivit anchetatorilor, acesta l-a împuşcat de patru ori pe Gheorghiţă Mararu şi de două ori pe fratele acestuia, după care a fugit. În urma atacului Gheorghe Mararu şi-a pierdut viaţa, iar fratele acestuia a fost rănit.

În luna ianuarie a acestui an, procurorii Parchetului instanţei supreme l-au pus sub acuzare în acest caz şi pe Ioan Dumitru Mironescu, zis Puiu. Acesta este acuzat de complicitate la omor deosebit de grav, fi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Donald Trump a depus jurământul şi a devenit oficial al 47-lea preşedinte al SUA: „Epoca de aur a Americii începe chiar acum" / Primele măsuri anunţate

Mediafax acum 8 ore
Donald Trump a depus jurământul pe 20 ianuarie 2025, devenind al doilea preşedinte din istoria SUA cu mandate neconsecutive. Invitaţi de marcă, inclusiv lideri politici şi magnati din domeniul tehnologic, participă la eveniment.

ZIUA ÎNVESTIRII. Biden i-a lăsat lui Trump o scrisoare la Casa Albă

News.ro acum 5 ore
Cu puţin timp înainte de începerea ceremoniei de învestire a lui Donald Trump, Joe Biden a fost întrebat dacă i-a lăsat un bilet lui Donald Trump la Casa Albă, aşa cum e tradiţia, relatează Sky News. Fostul preşedinte a spus: „Da”. Când a fost între

Liderii străini îl felicită pe Donald Trump la preluarea mandatului de președinte al SUA / Mesajul lui Zelenski

HotNews acum 6 ore
Liderii politici străini l-au felicitat luni seară pe Donald Trump pentru preluarea mandatului de președinte al Statelor Unite și și-au exprimat speranța că vor coopera eficient cu liderul de la Casa Albă pentru depășirea provocărilor importante ale

Deputat USR: Nu e normal ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar. O să avem o discuţie în partid

HotNews acum 6 ore
Deputatul USR Radu Mihaiu afirmă că „nu e normal” ca Elena Lasconi şi Nicuşor Dan să candideze pe acelaşi culoar, urmând ca situaţia să fie discutată în interiorul partidului. „Noi, în USR, o să avem o discuţie, pentru că nu e normal ca doamna Lasco

Ciolacu: M-am asigurat că România este pe agenda lui Trump

Mediafax acum 8 ore
„Reîntoarcerea preşedintelui Donald Trump la Casa Albă este un moment istoric, care va avea ecouri pozitive şi în ceea ce priveşte România. În cele două convorbiri telefonice pe care le-am avut cu preşedintele Trump, una la Bucureşti şi una la Budap

Preşedintele din Panama respinge promisiunea lui Trump de a prelua Canalul Panama

News.ro acum 7 ore
Preşedintele statului Panama, José Raúl Mulino, a respins promisiunea lui Donald Trump, care a spus că Statele Unite vor „lua înapoi” Canalul Panama, relatează CNN. „Canalul este şi va continua să fie al Panama, iar administrarea sa va continua să f

Zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale / Forţele Aeriene Române: Vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronautic

News.ro acum 7 ore
Forţele Aeriene Române anunţă zboruri de antrenament pe întreg teritoriul României, care pot genera îngrijorări în rândul comunităţilor locale. Oficialii transmit că aceste antrenamente vizează creşterea capacităţii de reacţie a personalului aeronau

Viktor Orban: „Marele atac poate începe. Lansez a doua fază a ofensivei care vizează ocuparea Bruxelles-ului”

News.ro acum 5 ore
Preşedinţia lui Donald Trump în Statele Unite va declanşa un nou val de dreapta în Europa, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, lansând ceea ce el a numit o ofensivă pentru a „ocupa” Bruxelles-ul, relatează Reuters. Premierul naţionalist, u

Klaus Iohannis îl felicită pe Donald Trump după inaugurare: România vă urează mult succes

Mediafax acum 9 ore
„Felicitări preşedintelui @realDonaldTrump pentru inaugurare! România, un partener strategic apropiat al SUA, vă urează mult succes pentru acest nou mandat important”, scrie preşedintele României pe platforma X. El adaugă că avem nevoie de o legătur

România, în ceață. Sute de localităţi din mai multe judeţe, cod galben pe timpul nopții. Vizibilitatea, scăzută şi sub 50 de metri

Ziare.com acum 5 ore
Avertizări cod galben de ceaţă pentru localităţi din mai multe judeţe, până marţi, la ora 05.00, emis luni seară, 20 ianuarie, de meteorologi. Potrivit ANM, sunt vizate: Judeţul Maramureş: Sighetu Marmaţiei, Târgu Lăpuş, Rona de Sus, Bocicoiu Mare,

Vremea

București
acum

mar.

1°/8°
mie.

3°/8°
joi

2°/9°
vin.

4°/10°
Iasi
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

2°/8°
vin.

2°/9°
Constanta
acum

mar.

1°/8°
mie.

5°/7°
joi

3°/9°
vin.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/6°
mie.

1°/2°
joi

-0°/4°
vin.

3°/8°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/4°
joi

1°/6°
vin.

6°/9°