De astăzi, 13 persoane, cu vârste de peste 50 de ani, vor beneficia de intervenţii chirurgicale oftalmologice gratuite în cadrul clinicii de specialitate a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti.
Intervenţiile chirugicale vor fi realizate cu sprijinul profesorului doctor Liliana Voinea, pacienţii suferind de complicaţii oftalmologice cauzate diabet zaharat, hipertensiune arterială etc.
Acestea sunt efectuate în cadrul proiectului „Centrul Socio-medical Sector 6”, derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 în parteneriat cu Asociaţia AHAVA.
Proiectul « Centrul Socio-medical sector 6 » prevede ca persoanele cu venituri mici din sectorul 6 să beneficieze de consultaţii şi tratamente gratuite/subvenţionate în cadrul celor două cabinete medicale, stomatologice şi oftalmologice, situate în cartierele Drumul Taberei şi Militari.
Pe parcursul anului 2010, un număr de 2260 de persoane au primit tratamente gratuite sau subvenţionate, 1332 de persoane beneficiind de servicii stomatologice, alte 928 de consultaţii şi tratamente oftalmologice.
Detalii privind accesul la aceste servicii pot fi obţinute la Serviciul Ajutor Social al DGASPC sector 6, tel. 021/410.30.20 sau la www.asistentasociala6.ro.