Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Devizul s-a umflat, lucrările continuă

Publicat in Romania Libera, marți 15 martie 2011 ·

Prin acte adiţionale, valoarea investiţiei a crescut cu jumătate.

Ultima etapă din construcţia Stadionului Naţional „Lia Manoliu" a debutat ieri, cu montarea acoperişului retractabil, operaţiune care va dura trei săptămâni, după cum a anunţat primarul Sorin Oprescu. Realizarea acoperişului nu a fost prevăzută de la începutul proiectului şi, ca atare, nu a fost cuprinsă în costurile iniţiale. Edilii au încheiat însă un act adiţional la contractul privind modernizarea stadionului, prin care au prevăzut proiectarea şi realizarea acoperişului retractabil, în valoare de aproape 20 milioane de euro.

Suplimentarea investiţiei a fost aprobată în 2008, când s-a stabilit ca acoperişul să fie fix deasupra gradenelor şi să poată fi retractat în zona terenului de joc. Decizia a fost luată după ce oficialii din sport au invocat problemele cu terenul ud la numeroase competiţii sportive. În caz de precipitaţii, acesta va putea fi protejat de acoperişul care se va trage deasupra lui.

La limita legii

Construirea acoperişului retractabil nu a fost singura lucrare pentru care a fost nevoie de încheierea unor acte adiţionale pentru suplimentarea valorii investiţiei. În total, edilii au semnat trei acte adiţionale prin care suma alocată a crescut cu 49,42%, de la 411 milioane lei, fără TVA, la 614 milioane de lei. „În conformitate cu OUG nr. 34/2006 şi modificările ulterioare, inclusiv cea din 2010, valoarea actelor adiţionale nu poate depăşi 50% din valoarea contractului iniţial. Creşterea în cazul Stadionului Naţional este de 49,42%", au declarat reprezentanţii Primăriei Capitalei.

Alte elemente care au necesitat suplimentarea sumelor de bani au fost: lucrări la infrastructură (apă, canal, instalaţii electrice, drumuri, parcări), unităţi de alimentaţie publică, sistem de control al accesului şi ticketing, extinderea sistemului de supraveghere video etc.

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare, cu întârziere din cauza negocierilor pentru eliberarea ostaticilor

News.ro acum 41 minute
O încetare a focului mult aşteptată este în curs de desfăşurare în Gaza. Armistiţiul a fost amânat cu trei ore după ce Israelul a declarat că aşteaptă ca Hamas să predea o listă cu numele ostaticilor care urmează să fie eliberaţi, dar guvernul a pri

TikTok nu mai funcţionează în SUA: ce mesaj au primit utilizatorii

Wall-Street.ro acum o ora
Reţeaua de socializare TikTok a încetat să mai funcţioneze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă

ÎNVESTIRE TRUMP. Ce se întâmplă în ziua revenirii lui Trump la Casa Albă?

News.ro acum o ora
Donald Trump va depune luni jurământul în calitate de preşedinte al Statelor Unite, începându-şi al doilea mandat şi încununând una dintre cele mai uimitoare reveniri politice din istoria Americii, relatează Reuters. Ziua învestirii este, prin tradi

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Oficial Hamas confirmă trimiterea listei cu ostaticii ce urmează să fie eliberaţi

Mediafax acum o ora
Un oficial de rang înalt al grupării Hamas a confirmat că organizaţia a trimis Israelului lista cu numele celor trei ostatici care urmează să fie eliberaţi astăzi, potrivit unor surse din mass-media palestiniană. Un oficial israelian a declarat pent

Tragerea Loto 6/49 din 19 ianuarie 2025. Report de 1,9 milioane de euro la categoria I

Libertatea acum 5 ore
Duminică, 19 ianuarie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Numerele loto câștigătoare vor fi afișate după ora 18.30.

Donald Trump şi-ar dori să primească Premiul Nobel pentru Pace

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, preşedintele ales al Statelor Unite, ar fi extrem de concentrat pe câştigarea Premiului Nobel pentru Pace, potrivit unei surse din echipa sa, citată de CBS News. Această ambiţie s-a intensificat pe măsură ce Trump încearcă să finalizez

UPDATE - Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Netanyahu anunţă că Hamas încă nu a prezentat lista ostaticilor ce urmează să fie eliberaţi / Atacuri israeliene în Gaza, la ora la care ar fi trebuit să intre în vigoare armistiţiul

News.ro acum 2 ore
Intrarea în vigoare a unui acord de încetare a focului între Israel şi Hamas, programată iniţial pentru duminică la 06:30 GMT (08.30), a fost amânată, deoarece Hamasul palestinian nu a prezentat încă lista ostaticilor care urmează să fie eliberaţi î

Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, după o amânare inițială de 3 ore

Ziare.com acum 39 minute
Acordul de încetare a focului în Gaza a intrat în vigoare, a declarat Biroul prim-ministrului israelian într-un comunicat, după ce inițial acesta se amânase cu 3 ore, pe motiv că autoritățile israeliene nu primiseră de la Hamas lista cu prizonierii

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Vremea

București
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/6°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

3°/8°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/2°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/1°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°