Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Succesul comunist chinez şi soluţiile capitaliste

Publicat in Jurnalul, marți 15 martie 2011 ·

După două săptămâni de dezbateri, analize şi prezentări de proiecte, cele două foruri supreme din China: Forul Legislativ Suprem (reprezentanţi politici) şi Forul Consultativ Suprem (experţi din toate domeniile de activitate), au trasat direcţiile de dezvoltare şi obiectivele celui mai expansiv stat al lumii din punct de vedere economic şi cultural. Cu puternice implicaţii social-economice interne, Partidul Comunist îşi propune, în cel de-al 12-lea plan cincinal (2011 - 2015), să transforme China într-unul dintre statele în curs de dezvoltare puternice, a cărei influenţă în lume să fie consolidată, chiar dacă la nivelul declaraţiilor oficiale nu îşi propune să impună o hegemonie mondială.

Extrem de importante pentru evoluţia şi stabilitatea uriaşului stat, sesiunile anuale ale forurilor supreme chineze şi-au propus ca, numai în acest an, două treimi din bugetul central să fie alocate pentru îmbunătăţirea nivelului trai al oamenilor. Trebuie spus că Bugetul central al Chinei pe 2011 este de 5.436 mld. yuani (827,6 mld. USD), mai mare cu 12,5% faţă de anul 2010. Potrivit ministrul Finanţelor, Xie Xuren, fondurile vor fi utilizate pentru dezvoltarea educaţiei, sistemului de sănătate, pentru securitatea socială şi crearea de locuri de muncă, dar şi pentru dezvoltarea agriculturii, a resurselor de apă, sistemului de transport şi protecţia mediului.

Revenind la proiectele celui de-al 12-lea plan cincinal chinez, extrem de importante sunt ţintele legate de eradicarea sărăciei şi dezvoltarea urbană, în condiţiile în care se ştie, China are peste 1,3 miliarde de oameni. Noul plan cincinal va consemna debutul unui proiect ambiţios potrivit căruia sărăcia va fi eradicată, cu ţintă finală anul 2020. Premierul chinez, Wen Jiabao, declară că prin ridicarea pragului de sărăcie Guvernul doreşte să ajute cât mai mulţi oameni cu probleme sociale. În prezent

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 23 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 28 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 23 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 3 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum o ora
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Primăria Capitalei schimbă numele a 91 de stații STB. Explicația dată de Nicușor Dan și LISTA cu noile denumiri

HotNews acum 2 ore
Un număr de 91 de stații ale Societății de Transport București vor primi denumiri noi, mai precise, care reflectă zonele unde sunt amplasate, a anunțat primarul general Nicușor Dan. Modificările vor fi implementate de Asociația de Dezvoltare Interco

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum 46 minute
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Închiderea podului Giurgiu-Ruse, amânată până în aprilie

Wall-Street.ro acum o ora
Închiderea totală a circulaţiei pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, anunţată pentru zilele de 6 şi 27 martie a fost amânată pentru luna aprilie. "Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu informează că reprezentanţii autorită

Zelenski susține că încă este pregătit să semneze acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a reiterat duminică, 2 martie, disponibilitatea de a semna acordul asupra mineralelor negociat cu Statele Unite, dar care nu a putut fi semnat după disputa sa de vineri cu Donald Trump, relatează AFP. „Ac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

0°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°