Pe vremuri, erau consideraţi curajoşi cei care plecau la luptă. Astăzi, îndrăzneala ţine de asumarea unor riscuri în viaţa de zi cu zi. Mulţi spun că şi-ar dori să fie curajoşi. Pun mare preţ pe curaj, dar nu toţi îl definesc la fel. Până şi oamenii de ştiinţă mai au de lămurit câteva aspecte în această privinţă.

Cristina spune că, dacă ar fi un pic mai curajoasă, şi-ar încerca norocul într-o altă ţară. Are 34 de ani, e jurist de profesie şi deloc mulţumită de viaţa pe care o duce acum. Spune că nu prea-i ajung banii, că munceşte mult peste program şi că ar vrea doar să trăiască decent. „Dacă nu mi-a ieşit în România, poate în altă ţară. Dar parcă nu am suficient curaj s-o iau de la capăt, să mă arunc în necunoscut. Poate că va fi şi mai rău, poate voi regreta", spune ea. Pentru Cristina, curajul înseamnă să-ţi asumi o „misiune" pe care, în primă instanţă, habar nu ai dacă o poţi duce sau nu la îndeplinire.

Daniel crede însă că de curaj se poate vorbi atunci când faci lucruri pe care majoritatea oamenilor nu le-ar face de teamă că şi-ar putea pune viaţa în pericol. „Curajoşi mi se par oamenii care practică sporturi extreme. Să faci surf, sărituri cu paraşuta, să faci scufundări la mare adâncime... nu e uşor", spune Daniel, în vârstă de 31 de ani. Bărbatul afirmă că pentru el curajul a fost sinonim cu riscul încă din copilărie, pe vremea când citea poveşti cu zmei şi feţi-frumoşi, cu eroi care luptau pentru a învinge răul. „După părerea mea, te raportezi la curaj în funcţie de universul tău, de modul în care înveţi anumite lucruri de mic copil. Când îmi citea poveşti, mama mea mi-i dădea mereu ca exemple de curaj pe eroii din poveştile cu zmei şi balauri", adaugă Daniel.

L-am întrebat şi pe Mihai, un copil în vârstă de 5 ani, ce crede el că înseamnă curajul. „Să mergi la grădi şi să nu plângi după mami şi tati", ne-a spus el. Mama lui Mihai povesteşt