Un bărbat din satul sălăjean Almaşu riscă să ajungă după gratii, după ce poliţiştii i-au găsit în casă, în urma unei percheziţii, mai multe produse de contrbandă.
„În urma percheziţiei domiciliare, efectuată în cursul zilei de ieri, între orele 7:30 şi 10:30, de poliţişti la reşedinţa din comuna Almaşu a unui bărbat, în vârstă de 46 ani, din Cluj, au fost găsite 1350 grame tutun vrac prelucrat, 4 dispozitive pentru fabricarea ţigaretelor, 49 ţigarete contrafăcute, 200 bucăţi hârtie şi filtru pentru fabricarea ţigărilor, 1320 petarde, 29 bucăţi artificii, precum şi bunuri alimentare în valoare de 1600 lei, pentru care nu avea documente legale care să ateste provenienţa mărfii” se arată într-un comunicat al IPJ Sălaj.
Marfa a fost confiscată, iar pe numele bărbatului poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, contrabandă, comercializare de produse accizabile nemarcate şi deţinere de substanţe explozive.