Nimeni nu-şi face iluzii că azi moţiunea de cenzură va trece. Pentru Boc, e a opta, mai multe decât cele la care au fost supuse, laolaltă, toate guvernele din ’90 încoace. S-a ajuns la un soi de rutină stupidă şi aberantă. Guvernul îşi angajează răspunderea pe legi esenţiale, de obicei neurgente (codurile, salarizarea, pensiile, educaţia), sustrăgându- le dezbaterii parlamentare şi publice serioase, Opoziţia îşi face datoria ca un dulău ţinut în lanţ de majoritatea încropită a Coaliţiei, moţiunile cad una după alta, iar legile intră în vigoare. Efectul? Dezastruos. Au fost puse în aplicare legi proaste, vehement contestate şi pe care Opoziţia s-a jurat că, ajunsă la putere, le va schimba radical. Deja, chiar iniţiatorul lor, Guvernul, a început să le modifice prin ordonanţe. La fel se va întâmpla şi cu noul Cod al Muncii. Aşa-zisa reformă legislativă nu generează decât brambureală, aproximaţii, abuzuri şi tensiuni sociale fără rost.

Ambiţia tandemului Băsescu-Boc de a rămâne în istorie ca reformatori ai ţării nu e susţinută de competenţa lor şi de capacitatea ca modernizarea legislaţiei şi structurilor statului să se facă prin consens politic şi social, prin punerea-n operă a celor mai valoroase idei, indiferent de unde ar veni, ci de înverşunarea de a-şi impune propria voinţă, ca deţinători ai adevărului absolut. Imediat şi pe toate planurile. Duminică, Băsescu i-a cerut lui Boc să zorească şi revizuirea Constituţiei: reducerea mandatului prezidenţial la patru ani, euroregiunile, structura Parlamentului ş.a. ascund însă două şmecherii. Una ar fi punerea Legislativului în cvasiimposibilitatea de a suspenda preşedintele, transferarea deciziei respective la Curtea Constituţională (obedientă Puterii) şi ameninţarea cu dizolvarea Parlamentului, dacă la referendum preşedintele nu e demis. A doua, e un cal de bătaie al PDL în campania electorală viitoare: Parlame