Studiul de la Teatrul Naţional, montat de Radu Penciulescu, nu trezeşte emoţia pe care o aşteptam de la reîntâlnirea cu doi mari actori: Ion Caramitru şi Valeria Seciu. Dacă Ion Caramitru, în rolul regelui, joacă doar corect, Valeria Seciu, o Lady Macbeth încărunţită, interpretează cu demnitate şi profunzime rolul reginei copleşite de vină.

Spectacolul - studiu „Macbeth", care s-a jucat în premieră vineri şi duminică seară, pe gradene, în Sala Mare a Teatrului Naţional, a produs deziluzie printre spectatori. Toată lumea se aştepta să fie o revelaţie, atât prin prezenţa unui regizor de excepţie - Radu Penciulescu - care a vrut să monteze un alt mare text al lui Shakespeare după „Richard al II-lea" (1966) şi „Regele Lear" (1970), cât şi prin reîntâlnirea, după 47 de ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a doi mare actori, Ion Caramitru şi Valeria Seciu.

Cei doi au debutat în 1964 în spectacolul „Eminescu", în regia lui Sică Alexandrescu, interpretându-i pe poet şi, respectiv, pe Veronica Micle.

Acum s-au reîntâlnit în Macbeth şi Lady Macbeth. Teoretic, ar fi trebuit să fie o provocare şi o bucurie imense, mai ales că se întâmpla sub mâna regizorală a unui adevărat maestru. Nu a fost să fie însă aşa, cel puţin după prima reprezentaţie.

Lumini şi umbre

„Macbeth" trenează, actorii nu se aud din cauza acusticii defectuoase, mulţi dintre tinerii din distribuţie au probleme clare de dicţie şi sunt costumaţi cu totul anapoda. Studiul s-a vrut să fie minimalist, anticalofil sau antiestetizant, un „teatru sărac" ca cel teoretizat de Grotowski, cu accent pe profunzimile textului. Scenografia, de o simplitate absolută, semnată de Florilena Popescu-Fărcăşanu, include spectatorii pe trei laturi ale scenei, iar în fundal un perete cu o scară, în care se deschid şi se închid uşi.

Mai apar nişte butoaie albastre, lumini şi umbre. Totu