Citeam tratatul lui Abu Abd Muhammad Ibn Jabir Ibn Sinan Al-Raqqi Al-Harrana Al-Sabi Al-Battani,"Despre ştiinţa stelelor", cu televizorul deschis pe postul naţional. Când, deodată… Glumesc. N-am avut în mână tratatul lui Al-Battani, nici nu ştiu cum arată, dar pe TVR1 mă uitam. Era luni, una dintre serile alea în care nu mai poţi afla nimic nou despre lume şi viaţă şi te gândeşti la fel de fel de lucruri fundamentale, cum ar fi: de ce se îneacă oamenii în deşert (cămilele înoată excelent - n-aţi fi zis), de ce n-ar exista spaţiu gol în univers (teoria lui Al-Farghani),ce a fost la început - candidatura lui Blaga sau candidatura lui Boc. Etc.

Adevărul e că am construit tot paragraful de mai sus fiindcă n-am ştiut cum să încep. Voiam să zic, în trei cuvinte: Băse e brici. Ar trebui să zic: poziţia lui în chestiunea libiană e impecabilă.A exprimat-o în Consiliul European, în faţa unui Sarkozy apucat de pandalii tot mai des, nelecuit după gafa cu Tunisia, a explicat-o luni seară la televiziunea lui preferată. Problematica no fly zone, recunoaşterea nou-constituitelor autorităţi de la Benghazi, pericolul infiltrării Al-Qaeda în zonă, dacă izbucneşte războiul…

Ar trebui să-mi fac curaj şi să-l laud pe preşedintele României, Traian Băsescu. Oricâte înjurături mi-aş lua. Constat că nu mă pricep să-l laud, nu ştiu cum. N-am instrumente. În afara prestaţiei înflăcărate a sinecurtenilor, nu prea există precedente. Aseară când l-am văzut la televizor am avut un sentiment puternic, nemaiîncercat: m-am mândrit că Băsescu e preşedintele ţării mele. Le-am spus asta, cu entuziasm, unor prieteni, la telefon. După câteva secunde de pauză stânjenită, mi-au replicat cu blândeţe, vorbindu-mi rar şi răspicat, punându-mi întrebări de gândire: în ce an suntem, cât e ceasul, cine conduce Ministerul Turismului. O să mă port ca un kamikaze şi o să intitulez, totuşi,