Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne apucă Paştele cu străzile pline de gropi

Publicat in GAZETA de SUD, marți 15 martie 2011 ·

Licitaţia pentru plombarea străzilor din Craiova se încheie pe 18 martie, însă gropile le vor mai da bătăi de cap şoferilor şi în aprilie

Posesorii de autovehicule mai au de aşteptat până vor putea circula prin Craiova în condiţii decente. Gropile din carosabil, care se tot înmulţesc, nu pot fi astupate până nu se stabileşte firma care se va ocupa de lucrări. Licitaţia se încheie pe 18 martie, însă câştigătoarea trebuie să aştepte şi termenul pentru eventualele contestaţii. Astfel, în cazul în care acestea nu vor apărea, plombarea străzilor ar putea începe prin luna aprilie, iar craiovenii vor da în gropi şi de Paşte.

„Dacă ştiau că durează atât şi ne apucă Paştele cu străzile pline de gropi, să fi făcut mai devreme licitaţia! Să fi fost totul pregătit la ora asta şi, de cum a trecut zăpada, să se fi apucat de treabă. Aşa, stăm şi ne rupem maşinile până încep ei să arunce câteva lopeţi de asfalt prin gropi“, s-a plâns Dorel Florescu, taximetrist.

Primăria Craiova susţine însă că nu s-a putut apuca de treabă din cauza bugetului, care trebuia mai întâi aprobat. „Licitaţia nu s-a putut face mai devreme pentru că bugetul s-a votat la sfârşitul lunii februarie, iar pentru întocmirea documentelor necesare demarării procedurii a fost nevoie de timp. Sunt etape care trebuie respectate“, a fost răspunsul oferit de biroul de presă al primăriei.

RAADPFL, cu mâinile încrucişate

Nici Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ nu a putut face nimic în acest caz. Regia subordonată primăriei nu se poate ocupa de astuparea gropilor din străzi, pentru că nu are în atribuţii partea legată de asfaltare. „Noi facem doar reparaţii cu pavele şi bolovani de râu. Partea cu astuparea gropilor apărute din cauza zăpezii nu intră în sarcina noastră. Noi refacem doar străzile afectate de pe urma lucrărilor de apă şi canaliza

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Fum negru deasupra Capelei Sixtine de la Vatican. Nu s-a ales un nou papă

HotNews acum 6 ore
Fum negru s-a ridicat miercuri de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că primul scrutin al conclavului nu a dus la alegerea unui nou papă. Ușile Capelei Sixtine de la Vatican au fost închise miercuri, marcând astfel începerea conclavului care îl va

Un tânăr a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia și a rănit grav un agent de pază. Agresorul a fost arestat

Libertatea acum o ora
Un bărbat care a ucis o femeie cu toporul în Universitatea din Varşovia a fost arestat miercuri de polițiștii polonezi, relatează Reuters.

Victor Ponta REVINE în forță. Fostul candidat lansează o platformă politică

Gandul acum 8 ore
Fostul candidat independent la alegerile prezidențiale Victor Ponta a anunțat, miercuri, că nu renunță la lupta politică și că lansează o platformă politică, după ce acesta a ratat calificarea în turul 2. „Azi m-am întâlnit cu Echipa VP și am luat î

Victor Ponta anunţă că îşi face partid, „România pe Primul Loc”. Pe cine va susține în turul II

Adevarul acum 7 ore
Victor Ponta anunţă că își face un nou partid, intitulat Platforma Politică „România pe Primul Loc”, o structură politică în care se reunesc PRO România, Partidul Republican, Partidul Ecologist Român.

Marius Tucă Show începe joi, 8 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 9 ore
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

PSG – Arsenal 2-1 şi parizienii vor juca a doua finală de Liga Campionilor din istorie

News.ro acum 4 ore
Echipa franceză Paris Saint-Germain s-a calificat miercuri seara în finala Ligii Campionilor, după ce a învins în manşa secundă a semifinalelor, pe teren propriu, formaţia engleză Arsenal Londra, scor 2-1. Arsenal a început meciul de la Paris plecân

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 5 ore
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia. Stațiunea montană se confruntă fre

Nicuşor Dan: România nu-şi permite o aventură, nu-şi permite să vorbească despre Georgescu premier

BusinessMagazin acum 9 ore
„România nu-şi permite o aventură în momentul ăsta, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de alegere anticipate, România nu-şi permite să vorbească în momentul ăsta de Călin Georgescu prim-ministru, omul care vorbeşte de revendicări te

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

8°/10°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°