Mai mulţi zălăuani au reclamat la Protecţia Consumatorului faptul că banii promişi printr-o campanie publicitară a unui producător de paste făinoase nu reprezintă, în realitate, decât o promisiune mincinoasă.
„Cumpărătorii credeau că în schimbul bancnotelor de hârtie găsite în pachetele de paste „Arnos“ vor primi de la vânzătoare bani adevăraţi, însă, după cum se precizează şi în mesajul campaniei, câştigătorii promoţiei sunt doar cei care găsesc din start în pungi bani adevăraţi", precizează Claudiu Silaghi, comisarul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Sălaj.
Silaghi spune că a contactat şi producătorul de paste întrucât confuzia s-a produs şi pe fondul unei mediatizări insuficiente a campaniei. „Rugăm consumatorii să citească atenţi mesajul campaniei de pe fiecare pachet, pentru că acolo scrie în ce condiţii se pot câştiga banii" - recomandă comisarul şef.
Campania se încheie astăzi, 15 martie, sau, după caz, în momentul în care se vând toate produsele promoţiei şi constă în plasarea în unele dintre pachetele de paste a unor bancnote de 1, 5, 10, 50 sau 100 de lei.