Sindicaliştii de la Mişcarea Comercială declanşează miercuri o grevă de două ore. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 şi 9.00. Aceasta este decizia luată de sindicalişti la capătul a mai mult de 9 ore de negocieri cu administraţia CFR. În aceeaşi zi, va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că nu s-a semnat contractul colectiv de muncă, ceea ce înseamnă că angajaţii nu mai primesc bonuri de masă sau prime. CFR-iştii mai protestează şi faţă de posibilele disponibilizări. În cazul în care ar fi concediaţi, oamenii nu vor primi salarii compensatorii.
Celalte confederaţii sindicale pregătesc ample proteste în Capitală, nemulţumite de modificările din Codul Muncii. Liderii sindicali au anunţat o grevă de amploare pe 16 martie în Bucureşti, între 12.00 şi 18.00.
Tot pe 16 martie, va fi dezbătută şi votată moţiunea de cenzură intitulată "Codul Boc - salarii mici, şomaj mare, firme falimentate", depusă de opoziţie la adresa Guvernului împotriva Codului Muncii.
Sindicaliştii de la Mişcarea Comercială declanşează miercuri o grevă de două ore. Trenurile nu vor circula între orele 07.00 şi 9.00. Aceasta este decizia luată de sindicalişti la capătul a mai mult de 9 ore de negocieri cu administraţia CFR. În aceeaşi zi, va fi organizat un miting de amploare în Bucureşti.
Sindicaliştii sunt nemulţumiţi din cauza faptului că nu s-a semnat contractul colectiv de muncă, ceea ce înseamnă că angajaţii nu mai primesc bonuri de masă sau prime. CFR-iştii mai protestează şi faţă de posibilele disponibilizări. În cazul în care ar fi concediaţi, oamenii nu vor primi salarii compensatorii.
Celalte confederaţii sindicale pregătesc ample proteste în Capitală, nemulţumite de modificările din Codul Muncii. Liderii sindi