Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comisarul-şef Dumitru Catană semnează ca primarul Încrengătura sponsorizării Raiffeisen Bank - IPJ Constanţa (document)

Publicat in Ziua Constanta, marți 15 martie 2011 ·

La sfârşitul lunii decembrie a anului trecut, se punea de un contract de sponsorizare între Raiffeisen Bank şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa. Motivul: banca se afla în situaţia de a pierde dintre clienţii săi o instituţie de stat cu peste 1.700 de angajaţi ale căror carduri de salarii aduc comisioane importante unităţii bancare. Deşi personalul îşi ridică drepturile salariale de pe un card al Banc Post, inspectorul-şef Dumitru Catană a insistat ca angajaţii săi să-şi primească şi în 2011 veniturile pe cardurile Raiffeisen. Evident, decizia ar fi fost luată sensibilizat fiind şi de o sponsorizare primită de la unitatea bancară, constând în 18 calculatoare în valoare de 12.600 de lei. În speţă, este vorba de 15 computere Dell Optiplex Gx520 P4 în valoare de 660 de lei bucata şi de alte trei puţin mai performante, de tip Dual Core, în valoare de 900 de lei fiecare.

Dincolo de modul în care a înţeles şeful IPJ să închidă ochii la „mica atenţie" oferită de Raiffeisen Bank rămâne în discuţie legalitatea acestui contract de sponsorizare pe care îi detaliem în continuare.

Spuneam că în luna decembrie au existat primele discuţii legate de sponsorizarea oferită de Raiffeisen, iar primul document cert apare în data de 7.01.2011, când SC Interlink Group SRL emite o factură proformă către bancă, pentru o ofertă de 18 calculatoare în valoare de 12.600 de lei.

Cinci zile mai târziu, pe 12.01.2011, se semnează contractul de sponsorizare nr. 20 între IPJ Constanţa (cu contul de alimentare al salariilor poliţiştilor şi nu cu cel din Trezorerie, aşa cum ar fi trebuit), reprezentat direct prin inspector-sef Dumitru Catană ca beneficiar şi Raiffensen Bank în calitate de sponsor, cu echipamente IT (18 unităţi PC).

O săptămână după semnarea contractului, mai exact pe 19 ianuarie 2011, sponsorul predă beneficiarului 18 calculatoare la aceeaşi valo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°