Liberalii nu cred în sinceritatea discuţiei despre modificarea Constituţiei. Liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti spune la RFI că e vorba de o "diversiune" a preşedintelui Traian Băsescu. Parlamentarul precizează că şeful statului ar trebui să renunţe la doi ani de mandat, nu unul. Haşotti mai cere desfiinţarea Curţii Constituţionale.
Constituţia nu se va revizui aşa cum vrea preşedintele Traian Băsescu, crede Puiu Haşotti.
"Discuţia despre Constituţie este o diversiune, în opinia mea. Toată lumea ştie că nu se va revizui Constituţia cel puţin în termenii pe care şi-i doreşte preşedintele Traian Băsescu. Şi oricum, nu cred că se va revizui până la alegerile parlamentare", spune liderul senatorilor liberali.
Preşedintele Traian Băsescu spunea luni seară la TVR că ar renunţa la un an de mandat, în condiţiile în care propune revenirea la mandatul prezidenţial de patru ani. Şeful statului vrea mai puţini ani electorali în România.
Puiu Haşotti afirmă însă că Băsescu ar trebui să renunţe la doi ani, nu unul. "Nicidecum nu poate fi vorba ca preşedintele Traian Băsescu să renunţe la un an de preşedinţie. Dacă faceţi o simplă socoteală, trebuie să renunţe la doi ani şi această chestiune nu se va întâmpla, pentru că mandatul actual se termină în 2014, iar alegeri parlamentare sunt în 2012. Dacă ar fi să judecăm, cuplate alegeri parlamentare cu alegeri prezidenţiale s-ar desfăşura în anul 2024, asta pentru a fi cinstiţi", explică senatorul PNL.
Haşotti spune pe de altă parte că modificarea legii fundamentale ar trebui să prevadă desfiinţarea Curţii Constituţionale, pentru că Parlamentul României a devenit "tricameral", în opinia sa : "Dacă ar fi să desfiinţăm ceva, n-ar trebui să desfiinţăm o Cameră a Parlamentului, ci chiar Curtea Constituţională şi să ne imaginăm cum la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie există o instanţă, care să judece