De vinerea trecuta nu vorbim decat despre cutremurul din Japonia si despre cat de pregatiti suntem noi sa facem fata unei catastrofe. Curg vorbele ca raurile din televizoare si radiouri si fiecare isi da cu presupusul. Cum ar trebui facut, cum am putea sa-i ajungem din urma pe japonezi, cum ar fi si cum s-ar nimeri.
Ba chiar avem parte de momente ... originale, cum ar fi cel oferit de o mare moderatoare de la RTV care-l intreba pe prefect daca Bucurestiul e pregatit pentru un tsunami. Elevii sunt pusi sa faca exercitii pentru cutremur in fata camerelor de televizune, iar specialistii se intrec in teorii adesea contradictorii.
Aflam insa si informatii cu adevarat tulburatoare despre cladirile cu bulina rosie, tot mai multe, despre salvatori care se tem ca ar fi ei insisi primele victime avand in vedere ca sediul lor este unul dintre cele vizate de o eventuala prabusire. Aflam ca spitalele nu ar face probabil fata nici macar unui numar mediu de raniti. In schimb suntem asigurati ca centrala de la Cernavoda indeplineste toate standardele de siguranta si s-ar opri automat, la fel ca alimentarea din reteaua de gaze.
Si iarasi cautam vinovati pentru faptul ca nu au fost inca reabilitate decat foarte putine dintre casele cu probleme, ne intrebam daca locatarii iresponsabili pot fi totusi obligati sa consimta la reparatiile capitale ale caselor si bajbaim dupa solutii de fianatare pentru lucrarile foarte scumpe pentru ca, de obicei, ajung la firmele clientelare.
E o pierdere cumplita de vreme si energie. Si daca ar fi luate integistrarile talk-show-urilor realizate dupa toate celelalte cutremure majore din lume sau dupa zgaltaielile care, fara sa provoace reale necazuri, ne-au adus totusi aminte ca traim intr-o tara seismica, sau dupa comemorarile anuale ale tragediei din martie '77 ele ar fi la fel de valabile acum ca atunci.
