Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metrorex a semnat contractul pentru metroul din Drumul Taberei. În mai încep lucrările, în 2014 e gata

Publicat in Ziarul Financiar, marți 15 martie 2011 ·

Lucrările de construcţie a tronsonului de metrou Râul Doamnei-Eroilor, ce face parte din magistrala 5 Drumul Taberei - Pante­limon, vor începe în prima parte a lunii mai, urmând ca în 2014 să fie finalizate.

Metrorex a semnat ieri contractul cu firmele care vor construi acest tronson, Astaldi (Italia), FCC Construccion (Spania), Delta ACM 93 (România) şi AB Construct (România), valoarea lucrărilor ridicându-se la 215 milioane de euro fără TVA, adică un cost de cira 34,6 milioane de euro pe kilometru. Delta ACM 93 este una din firmele despre care presa a scris că este favorită a PDL, partidul de la guvernare. Delta ACM 93 a câştigat în perioada 2007-2919 aproape 30% din contractele Primăriei sectorului 3 , unde este primar vicepreşedintele PDL, Liviu Negoiţă. "Mai durează 50 de zile până la începerea propriu-zisă a lucrărilor pentru că există diverse lucrări pregătitoare, se depun scrisori de garanţie de bună execuţie", a declarat Gheorghe Udrişte, directorul general al Metrorex.

Noul tronson va deservi 200.000 de bucureşteni şi va avea o lungime de 6,22 kilometri, urmând să cuprindă nouă staţii (Râul Doamnei, Brâncuşi, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Drumul Taberei 34, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor - n.red.), a declarat Anca Boagiu, ministrul transporturilor şi infrastructurii.

Finanţarea necesară pentru investiţia în tronsonul Râul Doamnei - Eroilor va fi asigurată în proporţie de 50% de la bugetul de stat, restul fiind credit de la Banca Europeană de Investiţii.

Boagiu a mai spus că există planuri şi pentru următorul exerciţiu financiar al Uniunii Europene (2014-2020), urmând ca investiţiile în reţeaua de metrou din Capitală să se ridice la 8,5 mld. euro în această perioadă. Banii vor fi alocaţi construcţiei magistralei 5 Drumul Taberei - Pantelimon, magistralei 6 Piaţa Vic­to­riei - Otopen

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, după primul tur al alegerilor prezidenţiale

News.ro acum 19 minute
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline în noaptea de 24 spre 25 noiembrie, după anunţarea rezultatelor parţiale din primul tur al alegerilor prezidenţiale, care, în prezent, îl plasează pe primul loc pe populistul de extremă dreapta

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 44 minute
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum 19 minute
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum o ora
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 6 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Presa internaţională după rezultatele alegerilor prezidenţiale: Şoc în România

Mediafax acum o ora
Şoc în România. Călin Georgescu, un critic de extremă dreaptă al NATO, conduce în alegerile prezidenţiale, titrează luni dimineaţa The Guardian, după rezultatele parţiale ale alegerilor din România. Jurnaliştii britanici vorbesc despre un rezultat c

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 2 ore
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum o ora
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°