Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federatia de Petrol, Energie si Gaze -FEDE.P.E.G. din România, dezbate problemele existente pe piaţa energiei în 2011

Publicat in Ziua Constanta, marți 15 martie 2011 ·

Marţi, 15 martie 2011,ora 11:00, la Palatul UGIR-1903, a avut loc intâlnirea membrilor Federaţiei de Petrol, Energie şi Gaze -FEDEPEG din România, avand ca temă principală de dezbatere problemele resurselor naturale de la nivel naţional. Participanţii au analizat perspectivele pentru anul 2011 şi posibilele soluţii ce pot fi asumate în contextul actual. Având în vedere perspectivele externe asupra situaţiei resurselor naturale din România, s-a discutat interesul investitorilor străini precum compania americana Hunt Oil, cât şi efectul acestor investiţii asupra pieţei energiei din România. Conform statisticilor raportului britanic BP, România dispune de necesarul de petrol pentru următorii 14 ani, situaţia gazelor naturale fiind ceva mai optimistă. Cu privire la acest aspect România deţine 0,3 % (630 de miliarde de metri cubi) din resursele planetei, suficiente pentru următori 57 de ani. În urma câştigării celei de-a zecea runde de concesiuni organizate de ANRM, companii importante ale pieţei de petrol, gaze şi energie îşi vor extinde în 2011 perimetrele de exploatare a resurselor naturale in Romania, lucru care va influenţa pozitiv situaţia resurselor energetice la nivel naţional. Aceste aspecte cât şi o serie de alte discuţii pe tema resuselor naturale şi îmbunătăţirii situaţiei pieţei de petrol, gaze şi enegie, continuă să se menţină în atenţia membrilor FEDE.P.E.G FEDE.P.E.G lansează tuturor organizaţiilor din domeniul resurselor energetice invitaţia de a construi împreună o viziune comună la nivel naţional în context european. Este un an ce ar trebui să determine şi factorii de decizie din România să privească atent şi să rezolve problemele cu care se confruntă energia românească, a declarat Mircea Vescan, presedintele Federaţiei de Petrol, Gaze şi Energie din România. Preşedinte Mircea Vescan Marţi, 15 martie 2011,ora 11:00, la Palatul UGIR-1903, a avut loc intâ

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 59 minute
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Un tânăr de 22 de ani murit după ce a intrat cu mașina sub un autocamion parcat pe autostrada A1

Press Alert acum 23 minute
Foto: Arhivă Un șofer de 22 de ani, din Hunedoara, și-a pierdut viața, marți noaptea, pe autostrada A1 Sibiu – Sebeș. El a intrat cu mașina sub un autocamion oprit regulamentar. „La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01:32, polițiștii rutieri din

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele formaţiuni

Mediafax acum 55 minute
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Un fan german a ajuns la spital după un şut al lui Füllkrug, la încălzire, înaintea meciului Germania - Scoţia, de la Euro-2024

News.ro acum 8 ore
Un fan german a primit o lovitură atât de puternică de la Niclas Füllkrug în timpul încălzirii încât a trebuit să fie transportat la spital, vineri, chiar înainte de startul meciului de deschidere dintre Germania şi Scoţia (5-1), de la Euro-2024. Me

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 11 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Decizia BEC privind cererea ADU de anulare a alegerilor în Sectorul 2/„Cel care a sesizat frauda este implicat în producerea sa”

Gandul acum o ora
Biroul Electoral Central a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei. BEC susține c

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 13 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord. Este prima vizită a preşedintelui rus din ultimele două decenii

Mediafax acum 55 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Este prima vizită a lui Vladimir Putin în peste două decenii, după ce anterior a mai făcut acest lucru în

Vremea

București
acum

24°
mie.

23°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°