Regele avea un mare secret, pe care-l ascundea sub aurita sa coroană şi de aceea nu mergea niciodată la frizer. Totuşi, trebuia să se tundă într-o zi, căci pletele-i curgeau râuri. „Uite, sub coroană eu am un mare secret. Când mă vei tunde, îl vei cunoaşte. Fii atent; dacă divulgi cuiva ceea ce vei vedea acum, te duc la puşcărie şi apoi te omor”, i-a spus Regele frizerului, care urma să cunoască teribilul secret. De îndată ce Regele şi-a pus coroana jos, o pereche de coarne ieşiseră din plete. Frizerul era derutat, înfricoşat şi din cale afară de emoţionat, dar – cu toate acestea – îl tunsese pe rege şi-i era clar că trebuia „să-şi ţină gura”. Zilele treceau şi secretul Regelui îl apăsa tot mai tare pe frizer.
Era insuportabil să ştie secretul şi să nu-l spună nimănui, dar frica de a-l mărturisi cuiva înăbuşea în el tendinţa mărturisirii. Secretul îi provoca insomnii, agitaţie şi nervozitate şi de aceea frizerul s-a dus într-o zi la marginea oraşului, într-un loc pustiu. Doar apa unui lac clipocea pe acolo şi o mulţime de trestii se legănau uşor sub cer. După ce se uitase bine prin împrejurimi şi se asigurase că nu-l auzea nimeni, frizerul începuse să strige cu toată puterea; „Regele are coarne, Regele are coarne, Regele are coooaaarneeee...”. Uşurat, frizerul plecase acasă. Îşi luase secretul de pe suflet, strigându-l printre trestii şi acum se simţea liniştit. Dar iată că într-o zi a început să bată vântul foarte tare şi, când trestiile se aplecau în dreapta şi în stânga, strigau; „Regele are coarne. Regele are coarne. Regele are coooaaarneeee...”!
Povestea confirmă că „secretul” este o iluzie. Până şi trestiile îl spun, până şi natura se despovărează de secret, până şi ea îl desconspiră. Probabil ni s-a întâmplat tuturor să-i spunem cuiva un secret, cu titlul; „Să nu-i spui cuiva” şi peste un timp să înţelegem că toată lumea cunoaşte „secretul”.
