Situaţia la centrala nucleară Fukushima 1, afectată de cutremurul din 11 martie din Japonia este "pur şi simplu proastă". Declaraţia a fost făcută de directorul Agenţiei OCDE pentru Energie Nucleară. Radioactivitatea la Reactorul 4 al centralei Fukushima a atins un nivel periculos. Între timp, Germania închide şapte reactoare nucleare vechi.
"Trebuie să sperăm că există o evoluţie pozitivă, dar situaţia este pur şi simplu proastă", spune directorul Agenţiei OCDE pentru Energie Nucleară, Luis Echavarri.
"Ultimele informaţii de la Reactorul numărul 2 arată că au existat probleme care nu se cunosc foarte bine şi care ar fi putut provoca fisuri. În plus, ar putea fi scurgeri radioactive", explică el.
Radioactivitatea la Reactorul 4 al centralei Fukushima a atins un nivel periculos, foarte ridicat, potrivit agenţiei de presă Kyodo, preluate de Reuters.
Accidentul de la Fukushima a fost la nivelul 6, pe o scară internaţională de şapte trepte, anunţă preşedintele Autorităţii franceze privind Siguranţa Nucleară, Andre-Claude Lacoste, însă evaluarea nu este confirmată de autorităţile japoneze.
Potrivit Guvernului japonez, nivelul radioactivităţii a scăzut marţi la centrala de la Fukushima, după ce atinsese niveluri care puteau prezenta riscuri pentru sănătate.
Persoanele care locuiesc pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei au fost sfătuite să rămână în case.
Ameninţarea radioactivă se îndepărtează de Japonia şi se îndreaptă către ocean, datorită direcţiei rafalelor de vânt, anunţă o purtătoare de cuvânt a Organizaţiei Meteorologice Mondiale.
Maryam Golnaraghi spune că "toate condiţiile meteorologice evoluează către larg, nu există influenţe către interiorul Japoniei sau altor ţări" din zona arhipelagului. Situaţia se poate schimba, însă, din cauza unor "viitoare fluctuaţii meteorologice".
Între timp, cancela