Andra şi Cătălin Măruţă au devenit părinţi în această dimineaţă, când a venit pe lume David, primul lor copil. Vedeta a născut la o maternitate privată in Bucureşti, prin cezariană. Băiatul a primit nota 10 la naştere, având 3,760 kg şi 54 cm. "Este una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea", mărturiseşte Cătălin Măruţă. "Nu am crezut niciodată că pot exista astfel de sentimenet, că pot simţi o bucurie atât de mare. Când mi-am văzut pentru prima oară copilul şi l-am luat în braţe, am simţit că mi se înmoaie picioarele. Este un sentiment de nedescris", a spus emoţionat prezentatorul emisiunii "Happy Hour" de la Pro TV. ATât bebeluşul cât şi Andra se simt foarte bine, se arată într-un comunicat remis gândul de către Pro Tv. Prietenii şi colegii de emisiune i-au pregătit deja lui Cătălin Măruţă surprize pentru ediţia de diseară, prima pe care o va prezenta în calitate de tătic.
Teama de durere a determinat-o pe Andra să nască prin cezariană
Luna trecută, Andra povestea de ce a decis ca David să vină pe lume prin cezariană". "Mi-e teamă, e normal, sunt la prima sarcină. Deocamdată n-am luat decizia, mai avem timp, mai sunt câteva săptamâni. Acum e mai greu, nopţile sunt mai grele pentru că am dureri de spate". Spitalul "Regina Maria" din Bucureşti a fost alegerea familiei Măruţă pentru acest eveniment. Andra şi Cătălin îi au aproape cu această ocazie pe părinţii lor. De ce nu a ales viitoarea mămică un spital din străinătate: "Am hotărât să nasc în România, am norocul şi privilegiul să fiu îngrijită de un medic minunat, profesor doctor Nicolae Poiană, şi de aceea nu văd de ce aş pleca în străinătate pentru asta. Sunt sigură că totul va fi bine", a afirmat vedeta cu o lună în urmă. Entuziasmată, Andra şi-a răsfăţat copilul încă din burtică: "Până la 7 luni, am cântat împreună cu bebeluşul. Acum ascult muzică, dar îi şi cânt".
Proasp