Problemele par să nu se mai sfârşească după puternicul cutremur urmat de un tsunami, în Japonia. Un nou incendiu a izbucnit miercuri, 16 martie, la reactorul 4 al centralei nucleare Fukushima, dar flăcările par să se fi stins, au anunţat operatorul Tepco şi o sursă oficială. Între timp, România îşi retrage "personalul neesenţial" de la ambasada din Tokyo.
Incendiul a provocat panică. "Focul şi fumul nu mai sunt acum vizibile, iar incendiul pare să se fi stins singur", spune un purtător de cuvânt al agenţiei japoneze pentru siguranţă nucleară.
Cutremurul de vineri, 11 martie şi tsunami-ul care a urmat au provocat o serie de probleme grave, ce afectează centrala nucleară Fukushima 1, situată la 250 de kilometri nord-est de capitala Tokyo.
Între timp, angajaţii de la centrala nucleară Fukushima au fost evacuaţi, din cauza creşterii radioactivităţii în zonă, aceasta fiind o măsură temporară. "Autorităţile au evacuat angajaţii spre o zonă sigură, în mod temporar", declară purtătorul de cuvânt al Guvernului, Yukio Edano.
Incinta de protecţie a reactorului 3 de la centrala Fukushima este posibil să fi fost avariată. Un nor de fum putea fi văzut miercuri dimineaţă deasupra centralei Fukushima.
Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat că este posibil ca miezul reactorului 2 al centralei nucleare Fukushima 1 să fi fost uşor avariat. Directorul AIEA, Yukiya Amano precizează că există o "posibilitate de pagube la miezul" reactorului 2.
Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe scara Richter s-a produs miercuri la est de Tokyo, unde imobilele s-au clătinat pentru mult timp. Nici o alertă de tsunami nu a fost declanşată.
Între timp, ministrul de Externe, Teodor Baconschi a declarat miercuri că a decis retragerea "personalului neesenţial" de la ambasada din Tokyo. Şeful diplomaţiei române aminteşte că a fost activată ce