Când l-am atins pentru prima oară, Cornel dormea deja, în holul teatrului, ultimul său somn. Nu m-a văzut, nu am schimbat o vorbă vreodată. Îl ştiam doar de pe scenă. Îl ştiam doar pe Actorul Cornel Cimpoae. Pe Omul Cornel Cimpoae l-am cunoscut mai târziu, din povestirile colegilor şi prietenilor lui. Povestirile acelea încărcate de zâmbete şi de lacrimi deopotrivă, poveştile pline de nostalgie, care şterg tot răul lumii şi care păstrează sufletele vii, atunci când carcasele noastre se duc.
În urmă cu un an, Brăila a pierdut un Actor şi, odată cu el, toate personajele pe care el le-a întruchipat, toate piesele în care el a jucat. Şi fiecare dintre noi, spectatorii, a pierdut câte ceva.
Mai jos sunt rândurile pe care le-am primit la redacţie de la câţiva dintre colegii şi prietenii săi. Poate or să vi se pară prea dulci ori prea triste, însă ele îţi arată ceva din urma pe care Cornel Cimpoae a lăsat-o în jurul nostru. Urma unui Actor.
Elena ANDRON, actriţă: "Îţi aud vocea energică şi caldă, care mă înveselea instantaneu, îţi simt privirea enigmatică, uşor duioasă, pătrunzătoare, care mă sfredelea suav, ascult replici care curg în valuri de amintiri proaspete, neestompate de timp, cuvinte care freamătă la nesfârşit prin mintea şi sufletul meu... Adulmec dimineaţa unei repetiţii senine, seara unui spectacol împlinit... Râsul tău inconfundabil îşi face de cap în urechile mele...
«Drept ca o linie», «O zi desăvârşită pentru peştii banană», «Vânzătorul de iluzii», «Herr Paul Herr Paul»... Întâlniri cu un suflet dăruit, învăluit în mister, nemuritor...
Îţi mulţumesc pentru tot!"
Profira SERAFIM, actriţă: "Prietene, trebuia să dai un telefon! Acum trei luni a fost ziua mea, ai uitat? Aveai de făcut urări, ca în fiecare an, apoi ne spuneam o mie şi unu de lucruri... iar la o lună şi cinci zile trebuia să sun eu
