Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat, marţi, că centrala nucleară care va fi construită în Belarus va avea un nivel de securitate mult mai ridicat decât cel al al centralelor din Japonia, conform AFP.
"Proiectele pe care ne pregătim să le realizăm sunt proiecte de ultimă generaţie şi nivelul securităţii va fi mult mai ridicat, chiar dacă Belarusul nu se află într-o zonă seismică aşa cum este Japonia”, a adăugat Putin.
Situaţia din Japonia s-a agravat marţi, după mai multe explozii şi incendii la centrala Fukushima.
Belarus şi Rusia au semnat un acord privind construcţia unei centrale nucleare, pe un fond tensionat al relaţiilor între cele două state. Moscova s-a angajat în iunie 2009 să finanţeze proiectul, dar nu a continuat prin măsuri, deoarece relaţiile dintre cei doi vecini se deterioraseră.