Ca fuga e sanatoasa, e un lucru dovedit. In mod ciudat, insa, neparticiparea pazeste bostanaria, si acesta se cheama lucru romanesc. Suntem, asadar, in perimetrul motiunii de cenzura, unde Opozitia voteaza caderea Guvernului, iar Puterea nu voteaza deloc, si totusi, Guvernul sta la locul lui.
Mi-ar placea sa-l vad picat. Dar numai ca sa aud ce urmeaza. Adica pe domnii Victor Ponta si Crin Antonescu vaicarindu-se in platouri. Cate-un moderator, ratacit: "Pai n-ati spus ca in secunda doi reparati erorile de guvernare, trimiteti taxa pe valoare adaugata la locul ei, atrageti bani europeni ca sa dati inapoi ajutorul FMI, cresteti inapoi salariile, bagati la loc concediul maternal de doi ani, scoateti CAS-ul intodus recent in pensii, reparati onoarea militarilor etc?" Da, vor raspunde ei, dar nu stiam, cand am promis, cat de grea e mostenirea.
Da, mi-ar placea sa vad Guvernul jos, dar nu am chef de experiente. Deloc paradoxal, nici Emil Boc, Kelemen Hunor, Varujan Pambuccian si ... tipul de la fostii independenti, numele partidului imi scapa de asemenea, nu au chef. Asa ca parlamentarii din arcul guvernamental vor fi prezenti in sala, dar nu au voie sa se apropie de urne. Desigur ca nimeni nu va depune plangere pentru ingradirea unui drept, ca altfel am intra in istoria balamucului direct pe prima pagina. E destul deja ca adoptam Codul Muncii cu ajutorul unei pauze.
"Bai, de asta i-am trimis eu acolo in Parlament pe aia?", ma intreaba un prieten, siderat de combinatie. I-am raspuns ca eu i-am trimis in alta parte, si ca ceea ce ma preocupa este urmatorul lucru: daca Puterea n-a reusit sa-i conviga pe toti parlamentarii proprii de utilitatea reformei aduse de noul Cod, si s-a trezit cu un avocat nesperat in persoana lui Dinu Patriciu, cum vor fi convinsi romanii de rand de necesitatea tulburarii fostelor norme?
Despre care om
