Plenul Senatului a votat, miercuri, o initiativa legislativa depusa de un grup de 33 de senatori PDL care obliga profesorii ca, in situatia declansarii unei greve, sa asigure o treime din activitatea didactica. Actul normativ vine sa asigure desfasurarea continua a procesului de predare-invatare-evaluare in fiecare unitate de invatamant si desfasurarea proceselor nationale de evaluare din ultima clasa de gimnaziu si a examenului national de bacalaureat. Initiativa a fost votata cu 43 de voturi pentru si 37 impotriva si urmeaza sa ajunga la Camera Deputatilor, camera decizionala.
Proiectul legislativ a fost depus la Senat in luna octombrie 2010 printre altii si de catre fostul ministru al Educatiei Mihail Hardau. Actul prevede completarea Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca printr-o noua prevedere care stabileste ca "personalul didactic poate declansa greva cu conditia asigurarii a cel putin o treime din activitatea didactica, fara a pune in pericol dreptul la educatie al elevului, treime care sa asigure o desfasurare continua a procesului de predare-invatare-evaluare in fiecare unitate de invatamant".
Modificarea legislativa propusa de senatorul Mihail Hardau a dat nastere unor discutii aprinse in plenul Senatului.
Fostul ministru PSD al Educatiei Ecaterina Andronescu, vicepresedinte al Comisiei pentru invatamant din Senat, a solicitat respingerea, prin vot, a amendamentului propus de Hardau, considerand ca prin modificarea Legii 168/1999 s-ar interzice dreptul cadrelor didactice de a face greva.
"Greva nu este de dorit nicaieri, cum nu este de dorit nici in invatamant. Nu trebuie, insa, sa luam dreptul profesorilor de a face greva. Il respect pe domnul ministru fiindca si eu m-am confruntat cu probleme asemanatoare, dar nu trebuie sa votam aceasta lege. Cel care se aseaza pe scaunul lui Spiru Haret tr