A fost unul dintre portarii de calibru din fotbalul românesc al anilor '70, avându-i ca adversari pe Dobrin, Lucescu, Dudu Georgescu şi mulţi alţii. Ucenicia şi-a făcut-o în Buzău, la Şoimii Bobocu.

S-a născut în cartierul gălăţean „Ţiglina III", aproape de stadionul Oţelul de astăzi, loc în care a luat pentru prima dată contactul cu fotbalul. „În zonă era o cărămidărie, i se spunea «Groapa lui Oatu» şi acolo ne strângeam în fiecare duminică şi jucam fotbal. Eu eram portar şi mi s-a spus că aş avea calităţi. Vă daţi seama, eram în clasa a şaptea şi purtam 44 la picior, aveam mâini lungi şi palme uriaşe. Aşa că la vârsta de 14 ani m-am legitimat la Gloria CFR Galaţi", îşi povesteşte Stan Gheorghiu primii ani de formare ca fotbalist.

În fotbalul mare a debutat la vârsta de 16 ani, iar un an mai târziu era deja titular în echipa Gloriei Galaţi, care evolua în Divizia „C". După efectuarea stagiului militar, timp în care a jucat pentru echipa militară buzoiană Şoimii Bobocu, Stan Gheorghiu se transferă la FCM Galaţi, echipă cu care în 1974 a reuşit să promoveze în prima ligă valorică a ţării.

Calităţile sale de veritabil portar l-au ajutat să iasă repede în evidenţă, intrând în atenţia marilor echipe din România. Marea lovitură o dă în 1975, când se transferă la echipa UTA Arad, campioană a ţării de două ori.

„Antrenor îl aveam pe Coco Dumitrescu şi eram coleg cu Silviu Iorgulescu, Domide, Broşovschi, Axente, pe vremea aceea componenţi de bază ai echipei naţionale. Îmi aduc aminte că am debutat cu UTA într-un meci cu Jiul Petroşani, pe care l-am pierdut cu 2-0. Eram rezervă şi l-am înlocuit pe Iorgulescu, care se accidentase şi de atunci am apărat poarta până la sfârşitul campionatului. Am avut şi meciuri foarte bune, precum cel cu Dinamo, echipă la care juca Lucescu, Sătmăreanu, Dumitrache, Dudu Georgescu, care se afla în lupta pentru titlu şi pe c