Ambasadorul Germaniei va încerca să îi ajute pe administratorii complexului monahal să deruleze un proiect pentru dezvoltarea turismului.
Mănăstirea Maria Radna riscă să piardă o finanţare europeană din cauza avizelor care sunt tergiversate. Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti se implică personal pentru rezolvarea problemei.
Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, ES Andreas von Mettenheim, a vizitat Aradul şi Mănăstirea Maria Radna. Aceasta, cu rang de basilică papală Maria Radna, a accesat o finanţare cu proiectul „Dez-voltarea turismului cultural în Regiunea Vest prin renovarea şi includerea în circuitul turistic a Bisericii şi Mănăstirii Maria Radna". Banii europeni riscă să nu mai ajungă la Radna pentru că avizele au fost întârziate. Printre avizele tergiversate se află şi cel care ar fi trebuit să fie emis de către Ministerul Culturii. „Am să mă implic la Bucureşti pentru ca acest proiect să poată fi realizat", a declarat Andreas von Mettenheim. Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti speră că această problemă va fi în final rezolvată, deoarece a observat că la Ministerul Culturii există totuşi o atitudine pozitivă.
Ambasadorul Germaniei va încerca să îi ajute pe administratorii complexului monahal să deruleze un proiect pentru dezvoltarea turismului.
Mănăstirea Maria Radna riscă să piardă o finanţare europeană din cauza avizelor care sunt tergiversate. Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti se implică personal pentru rezolvarea problemei.
Ambasadorul Republicii Federale Germania la Bucureşti, ES Andreas von Mettenheim, a vizitat Aradul şi Mănăstirea Maria Radna. Aceasta, cu rang de basilică papală Maria Radna, a accesat o finanţare cu proiectul „Dez-voltarea turismului cultural în Regiunea Vest prin renovarea şi includerea în circuitul turistic a Bise