În comuna Seimeni este nevoie de şase locuinţe modulare, fiecare cu câte trei camere, care ar putea fi amplasate pe terenul celor ce au nevoie de un acoperiş deasupra capului. Cu toate astea, edilul localităţii, Lucian Blaj, este sceptic şi are dreptate să fie aşa după ce, anul trecut, a construit două camere pentru o familie din Seimeni care nu a apreciat efortul administraţiei locale şi a girat un împrumut cu casa.Pentru că nu şi-a achitat datoria, familia a pierdut casa, iar primăria a rămas cu buzunarele goale pentru că a dorit să facă un bine.
Lucian Blaj spune că are câteva familii cu mulţi copii care nu au niciun venit şi care locuiesc practic în nişte bordeie, drept pentru care ideea locuinţelor modulare pe care edilul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a prezentat-o săptămâna trecută l-a încântat. Oamenii lucrează în agricultură cu ziua, dar banii pe care-i primesc nu le ajung nici pentru traiul de pe-o zi pe alta. Familiile pe care Primăria Seimeni doreşte să le ajute au câte o bucăţică de teren, dar nu au bani să-şi construiască un acoperiş deasupra capului, iar edilul şi-ar dori într-o oarecare măsură să amplaseze containerele pe terenul oamenilor, dar se teme ca nu cumva să greşească. Anul trecut, autoritatea locală a luat în vizor cazul unei familii în care toţi membrii erau bolnavi de TBC şi care locuiau împreună cu copii într-o singură cameră. Primarul a fost impresionat de felul în care trăiau membrii familiei, drept pentru care a organizat o licitaţie pentru a contracta o firmă care să le ridice oamenilor încă două camere.
Au girat cu casa construită de primărie
Primăria Seimeni a plătit societatea să construiască cele două camere, folosind o parte din materialele necesare pentru locuinţă din cele rămase după reabilitarea Căminului Cultural din localitate. În total, investiţia a însumat circa 200 de milioane de lei vechi. La sfâr