Liberalii vor cere socoteală UDMR pentru declaraţiile preşedintelui Parlamentului de la Budapesta, Laszlo Kover, care ieri, prezent în România de ziua maghiarilor îşi arăta sprijinul pentru autonomia ungurilor. Sursa: OCTAVIAN COCOLOŞ / EVZ
"PNL îşi exprimă protestul foarte ferm faţă de declaraţiile pe care oficiali ai statului maghiar le-au făcut privitor la lucruri care ţin de politica internă şi de organizarea teritorială internă a României", a spus, astăzi, liderul PNL Crin Antonescu, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente în care s-a luat şi decizia unei poziţii oficiale a PNL.
"Delegaţia Permanentă a PNL a mandatat Biroul Politic Central să adopte un document de poziţie, să pună în dsicuţie la nivelul USL acest subiect şi de asemena să aibă un dialog cu UDMR în legătură cu aceste subiecte", a continuat Antonescu. â
Liberalii îi cer preşedintelui Traian Băsescu, dar şi premierului Emil Boc o reacţie la declaraţiile oficialilor maghiari.
"Deplângem lipsa de reacţie, de poziţie, a oficialităţilor române, preşedinte, prim-ministru, alte autorităţi, şi aşteptăm, sperăm, clarificări oficiale de poziţie de la UDMR, pentru că aici nu e vorba de lucruri accidentale, de întâmplări izolate, ci e vorba de o atitudine politică a guvernului de la Budapesta faţă de care forţele politice din România, şi cum spuneam, autorităţile româneşte trebuie să se pronunţe", a declarat Antonescu.