Subiect sensibil: maidanezii. Lume ruptă în două: iubitori de animale sau asasini în serie.

Metafizică grea. Cruciade virginale și inchizitori sangvinari. Dezbateri mustind de partizani în delir. Intru în arenă cu iluzia scurtă a neutralităţii. Întreţinerea unui maidanez în adăposturile primăriilor Bucureștiului costă între 400 și 600 de roni lunar. În oglindă - sute de mii de persoane, poate mai multe, unele cu sănătatea șubredă, care trăiesc dintr-o pensie de 500-600 de roni pe lună. Talonat de Sofia, Bucureștiul este capitala europeană a acestui paradox morbid. Parlamentul își ia avânt și împinge către consiliile locale decizia privind soarta maidanezilor, dar se pleoștește repede și lasă urmașilor moștenirea unui ou prea fierbinte. Și-au dat seama legiuitorii că prea ar tulbura electoratul și o opţiune radicală le-ar putea cauza, peste vreun an, la urne. Pentru că în România și maidanezii votează, au aleșii lor pe haite de partid unde, de la caz la caz, intri în graţia boticului umed sau ești alungat de dinastiile colţilor rânjiţi. ONG-urile care se ocupă de protecţia animalelor acuză autorităţile că pregătesc, la lumina opaiţelor conspirative, eutanasierea în masă a câinilor comunitari interzisă prin Legea 9/2008. Pentru ONG-urile cu pricina, esenţa vieţii cotidiene a Bucureștiului gravitează în jurul maidanezilor.

Ultima lor concesie: sterilizare și returnare a maidanezilor în locurile de unde au fost luaţi. În 2010, potrivit unor statistici medicale, circa 13.000 de bucureșteni ar fi fost mușcaţi de maidanezi, dar și, într-un procent mai mic, de câini cu stăpân (!?). Maidanezii sunt creaţia incapacităţii tuturor primăriilor bucureștene postcomuniste de a gestiona o problemă devenită, din complicată, aproape irezolvabilă. Eutanasierea repugnă ca orice curmare a vieţii unui suflet nevinovat. Sterilizarea propusă de ONG-uri într-un București popu