Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi audieri în dosarul preşedintelui CJ Argeş

Publicat in Jurnalul, miercuri 16 martie 2011 ·

După ce pe data de 4 martie procurorii DNA Piteşti i-au adus la cunoştinţă deputatului PSD de Argeş Mircea Drăghici că este învinuit în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie şeful său de partid, preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu, miercuri parlamentarul a fost solicitat pentru o nouă repriză de audieri. Deputatul Mircea Drăghici a răspuns întrebărilor anchetatorilor în mai puţin de o oră, iar la plecare a spus că intenţia lor a fost să-l întârzie la votul moţiunii de cenzură:"Cred că au vrut să mă întârzie la moţiunea de cenzură, dar sunt sigur că ajung la timp şi voi vota. Am fost chemat tot în legătură cu dosarul domnului Nicolescu". Tot miercuri, la DNA Piteşti au fost audiaţi şi doi primari. Primul care a răspuns invitaţiei procurorilor anticorupţie a fost edilul comunei Băbana, Bebe Ivan, de la PNL.Acesta a spus că a fost citat încă de acum o lună şi i s-au solicitat nişte acte în legătură cu un contract cu o firmă care a acordat consultanţă primăriei în legătură cu proiecte europene privind modernizarea şi infrastructura din comuna pe care o conduce. Se pare că firma de consultanţă din Bucureşti ar avea legătură cu deputatul Mircea Drăghici, însă aceste informaţii nu au fost confirmate oficial. Primarul Bebe Ivan a mai explicat că a lucrat cu firma respectivă pentru că a fost cea mai ieftină. Totodată edilul a mai spus că are calitatea de martor. Un alt primar care a fost audiat miercuri la DNA Piteşti a fost Ion Ştefan, edilul comunei Budeasa. Acesta ştie încă din luna ianuarie că are calitatea de învinuit în dosarul în care este cercetat pentru fapte de corupţie preşedintele CJ Argeş, Constantin Nicolescu şi s-a prezentat pentru a patra oară la DNA. Cei doi primari au fost audiaţi la o zi după ce la DNA Piteşti au răspuns prezent alţi patru edili din Argeş. Marţi au fost audiaţi rând pe rând primarul din Leordeni, Marian Ibric, cel d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum 40 minute
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri staţionează în gările apropiate

News.ro acum o ora
Traficul feroviar este oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători staţionează în gările apropiate până la redeschiderea circulaţiei.

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum 49 minute
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum 49 minute
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum 49 minute
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Magistrala 6 de metrou, 1 Mai - Otopeni, intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" se îndreaptă spre viitoarea stație Tokyo

Ziare.com acum 23 minute
Proiectul "Magistrala 6. 1 Mai - Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă - Otopeni" intră în linie dreaptă. Prima "cârtiță" care va săpa unul dintre cele două tuneluri ale Magistralei 6 de metrou, pe secțiunea Su

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum 49 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 6 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Atenționare de călătorie pentru români: Cod portocaliu de vreme severă într-o țară europeană

Ziare.com acum 33 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, unde este în vigoare un Cod portocaliu de vreme nefavorabilă în Comunitatea Autonomă Andaluzia. Astfel, sunt prognozate ploi abundente şi vânt puternic. Potrivit MA

Ion Iliescu împlinește astăzi 95 de ani

Ziua Constanta acum 5 ore
Fostul președinte al României, Ion Iliescu împlinește azi, 03 martie, vîrsta de 95 de ani. Ion Iliescu (n. 3 martie 1930, Oltenița, Călărași, România) a condus statul român în trei rânduri, ca președinte al CFSN între 22 decembrie 1989-1992, apoi c

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

11°
lun.

1°/11°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°