15 martie, comunitatea maghiară din România, autonomia și Revoluția de la 1848
Neînțelegeri și conflicte pot să apară oricând între persoane, grupuri, comunități sau state. Istoria este, în mare măsură, suma multor astfel de situații care au generat nedreptăți și, din nefericire, orori și traume adânci. Mult timp comunitățile și-au lăsat orgoliul hrănit cu date istorice parțiale și partizane, păstrând memoria loviturilor primite și tinzând să ignore istoria loviturilor aplicate altora… Cum trecutul nu are popoare neprihănite, ci doar, pe alocuri momente de grație, este important cum ne raportăm la acesta pentru a ne construi prezentul și viitorul trăgând învățămintele necesare.
Consider că o abordare politică matură este aceea care privilegiază depășirea diferendelor, atenuarea neînțelegerilor, dialogul, toleranța și cooperarea… Spațiul comunității europene de astăzi este prin excelență o astfel de zonă care așează la baza ei o asemenea perspectivă asupra lucrurilor. Diversitatea și pluralismul sunt trăsături definitorii ale democrației, iar splendoarea lumii noastre vine tocmai din faptul că ea este una multicoloră, nu una uniformizată. A prezerva această diversitate înseamnă a apăra ceea ce avem mai de preț: cultura, libertatea individuală și drepturile oricărei persoane, creativitatea, circulația ideilor, identitatea și tradițiile fiecărei comunități…
Astfel că prezența în România a unei numeroase comunități maghiare și patrimoniul cultural, istoric, religios și de civilizație al acesteia reprezintă o imensă bogăție pentru țara noastră.
De altfel, Jean Monnet, unul dintre părinții fondatori ai Uniunii Europene, afirma că “Nu coalizăm state, noi unim oameni”. Aceasta este direcția de urmat în construcția europeană… Acei politicieni sau voci publice care cultivă intoleranța, suspiciunea și ostilitatea față de comunitatea maghiară din România sunt
