Pe termen mediu, companiile de asigurări locale ar putea fi nevoite să scumpească cu până la 20% valoarea primelor plătite de români pentru poliţele de locuinţă.
Efectele seismului din Japonia se vor simţi, indirect, şi pe piaţa asigurărilor din România. Preţul poliţelor pentru bunuri şi clădiri ar putea creşte cu până la 20% în următoarea perioadă, apreciază mai mulţi specialişti citaţi de Mediafax. „Piaţa asigurărilor din Japonia este una dintre primele trei în privinţa valorii şi toţi reasigurătorii sunt prezenţi acolo. De regulă, un eveniment precum seismul din Japonia are ca efect creşterea cotaţiilor la primele de reasigurare la nivel internaţional. La rândul lor, asigurătorii români vor fi nevoiţi să majoreze tarifele la poliţele property dacă reasigurătorii scumpesc contractile", explică Mihnea Tobescu, director general al Chartis România. El a adăugat că, pe termen scurt, poliţele emise de asigurătorii români pentru bunuri şi clădiri nu se vor scumpi pentru că aceştia au deja contracte de reasigurare încheiate la un anumit cost.
„Negocierile prinvind contractele de reasigurare încep în toamnă. Cel mai probabil, s-a putea să asistăm la o majorare a cotaţiilor de primă în 2012. Nu pot să avansez un procentaj pentru că totul depinde de cât de mult vor fi afectaţi reasigurătorii de cutremurul din Japonia, de sumele pe care vor fi nevoiţi să le achite drept despăgubiri", a spus Tobescu.
Preţuri mici la poliţele de locuinţă
La rândul său, directorul general al brokerului de asigurări Marsh România, Cristian Fugaciu, a afirmat că piaţa asigurărilor de bunuri şi clădiri din România este „destul de ieftină" datorită competiţiei crescute dintre asigurători.
„Criza din Japonia nu va avea un efect imediat asupra pieţei locale întrucât o eventuală creştere a costurilor de reasigurare se va resimţi în timp. Totuşi, dacă vor creşte costurile d