Ofertele tehnice depuse de şase consorţii au fost acceptate la licitaţia pentru numirea intermediarului ofertei secundare prin care statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom.
Potrivit mai multor surse din piaţa de capital, consorţiile ale căror oferte au intrat în cursă sunt: BCR cu JP Morgan şi Intercapital Invest, Raiffeisen Capital&Investments cu Morgan Stanley, ING Bank cu UBS, UniCredit CA IB Securities cu Goldman Sachs, Alpha Bank cu Nomura şi CEC Bank, BT Securities cu Renaissance Capital, Romcapital şi EFG Securities.
Ofertele pentru intermedierea operaţiunii trebuia depuse până miercuri ora 12:00.
Consorţiul format din BRD, Citibank şi Societe Generale a fost descalificat, pe motiv că a depus oferta după ora limită. Deşi a ajuns la sediul OPSPI înainte de ora 12:00, înregistrarea oficială a ofertei s-ar fi efectuat, potrivit unor surse din piaţă, la ora 12:07.
Iniţial, ofertele aveau termen de transmitere data de 9 martie, însă Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a anunţat o amânare de o săptămână.
OPSPI va analiza într-o primă fază, de cel puţin două săptămâni, oferta tehnică depusă de cele şase consorţii, urmând ca în etapa finală să se califice doar intermediarii care au obţinut peste 85 de puncte din 100 de puncte posibile.
În ultima fază de selecţie se vor deschide şi ofertele financiare, iar punctajul final va fi format în proporţii egale (50%-50%) din rezultatul obţinut la oferta tehnică şi cel de la oferta financiară.
Statul vrea să vândă 9,84% din acţiunile OMV Petrom din pachetul pe care îl deţine la companie, de 20,63% din titluri. Oferta secundară, estimată la 510 milioane euro, potrivit celui mai recent preţ de la bursă, va fi cea mai mare din istoria Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Coform celor mai recente raportări, grupul austriac de petrol şi gaze OM