Parlamentarul liberal Puiu Haşotti a solicitat, miercuri, înaintea votării moţiunii de cenzură, ca ordinea de zi să fie completată cu o declaraţie politică a Parlamentului, fapt ce a stârnit dezbateri între reprezentanţii Puterii şi Opoziţiei, aleşii luând o pauză de consultări pentru rezolvarea situaţiei, informează realitatea.net.
Declaraţia pe care Haşotti a solicitat să o introducă pe ordinea de zi se referă la declaraţiile premierului Ungariei, Viktor Orban, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretudineni.
Premierul ungar a declarat recent că şi-ar dori ca Ardealul şi Ungaria să fie cum au fost odată şi ca ungurii din România să ia atitudine.
"În numele parlamentarilor români, senatori şi deputaţi, ne exprimăm în modul cel mai categoric stupefacţia şi indignarea faţă de conţinutul iredentist şi anti-românesc al mesajului premierului Ungariei, Viktor Orban, transmis la 15 martie anul curent participanţilor la manifestarea organizată la Târgu Mureş de către Partidul Civic Maghiar şi Consiliul Secuiesc", a citit Haşotti.
El a acuzat faptul că Ungaria, ţară vecină şi membră a UE şi NATO, "dă frâu liber unor fantome ale trecutului din pricina cărora secole de-a rândul a curs sânge".
"Fără a relua şi combate punctual tezele veninoase ale lui Viktor Orban, condamnăm hotărât astfel de poziţionări publice de înjosire a naţiunii noastre, indiferent din partea cui s-ar manifesta", a mai spus liberalul.
Declaraţia sa a fost aplaudată de reprezentanţii opoziţiei, precum şi de membri ai UNPR. Solicitarea de modificare a ordinii de zi a fost supusă la vot de preşedintele de şedinţă, Mircea Geoană, însă, după protestele PDL, liderii de grup au luat o pauză de consultări în plen pentru a debloca situaţia.
Parlamentarul liberal Puiu Haşotti a solicitat, miercuri, înaintea votării moţiunii de cenzură, ca ordinea de zi să fie completată cu o decl